0

Primăria municipiului Cluj-Napoca (Calea Moţilor nr. 3, tel./fax: 0264-430240, site: www.primariaclujnapoca.ro ) organizează concurs de recrutare, în data de 10.02.2022, pentru ocuparea pe durată nedeterminată a unei funcţii publice de execuție: consilier, clasa I, grad profesional superior (1 post, ID:451811), Biroul Strategii Urbane, Direcția Generală de Urbanism;

Durata normală a timpului de muncă este de 8 ore/zi, 40 ore/săptămână.

– Selecţia dosarelor de înscriere – în cadrul căreia comisia de concurs are obligaţia de a selecta dosarele de concurs pe baza îndeplinirii condiţiilor de participare la concurs;

– Proba scrisă -care constă în redactarea unei lucrări şi/sau în rezolvarea unor teste-grilă;

– Interviul – în cadrul căruia se testează abilităţile, aptitudinile şi motivaţia candidaţilor.

  • Perioada de depunere a dosarelor: 07.01.2022 –26.01.2022;

  • Data, ora şi locul și locația desfășurării probei scrise: 10.02.2022, ora 10, la sediul Direcției Generale Poliția Locală, str. Iuliu Maniu nr.16, Cluj-Napoca;

  • Interviul se susţine, de regulă, într-un termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data susţinerii probei scrise, pentru candidații care au obținut la proba scrisă minimum 50 de puncte.

Ordonanță de Urgență nr. 57/ 2019 privind Codul administrativ, art. 465

  Condiţii de ocupare a unei funcţii publice:

  (1) Poate ocupa o funcţie publică persoana care îndeplineşte următoarele condiţii:

  a) are cetăţenia română şi domiciliul în România;

  b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;

  c) are vârsta de minimum 18 ani împliniţi;

  d) are capacitate deplină de exerciţiu;

  e) este apt din punct de vedere medical să exercite o funcţie publică. Atestarea stării de sănătate se face pe bază de examen medical de specialitate, de către medicul de familie;

  f) îndeplineşte condiţiile de studii şi vechime în specialitate prevăzute de lege pentru ocuparea funcţiei publice;

  g) îndeplineşte condiţiile specifice, conform fişei postului, pentru ocuparea funcţiei publice;

  h) nu a fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni care împiedică înfăptuirea justiţiei, infracţiuni de fals ori a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea, amnistia post-condamnatorie sau dezincriminarea faptei;

  i) nu le-a fost interzis dreptul de a ocupa o funcţie publică sau de a exercita profesia ori activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta, prin hotărâre judecătorească definitivă, în condiţiile legii;

  j) nu a fost destituită dintr-o funcţie publică sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 3 ani;

  k) nu a fost lucrător al Securităţii sau colaborator al acesteia, în condiţiile prevăzute de legislaţia specifică.

 Condiţii specifice prevăzute în fişa postului aferente funcţiei publice:

Studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniile:

Domeniul fundamental

Ramura de știință

Domeniul de licență

Specializarea

Știinte umaniste și artăArhitectură și urbanismArhitectura

Urbanism

Arhitectură

Proiectare și planificare urbană

Urbanism și administrarea teritoriului,

Științe inginereștiInginerie civilăInginerie civilăInginerie urbană și dezvoltare regională

Vechime în specialitatea studiilor: minim 7 ani în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice;

Cunoştinţe de operare pe calculator: cunoștințe dovedite pe baza unor documente care să ateste deţinerea competenţelor respective, emise în condiţiile legii, potrivit standardului sau nivelului solicitat în anunţul de concurs – nivel mediu

Bibliografia:

1.Constituția României, republicată;

2.Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, Titlul I şi II ale părţii a VI-a;

3.Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

4.Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

5.Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului si urbanismul, cu modificările şi completările ulterioare;

6.Ordinul nr. 233/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul şi de elaborare şi actualizare a documentațiilor de urbanism.

Tematica:

1.Constituția României, republicată; Drepturile și libertățile fundamentale ( Titlul II, Capitolul II)

2. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare; Titlul I şi II ale părții a VI-a

3.Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările și completările ulterioare; Principii și definiții ( Capitolul I)

4.Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați, republicată, cu modificările și completările ulterioare; Egalitatea de șanse între femei și bărbați în ceea ce privește participarea la luarea deciziei (Capitolul IV)

5.Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului si urbanismul, cu modificările şi completările ulterioare; Atribuții ale administrației publice (Capitolul III); Documentații de amenajare a teritoriului şi de urbanism (Capitolul IV);

6.Ordinul nr. 233/2016, privind pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul și de elaborare și actualizare a documentațiilor de urbanism; Documentații de amenajare a teritoriului şi de urbanism – PUG, PUZ, PUD (Capitolul II, secțiunea a 5-a, secțiunea a 6-a și secțiunea a 7-a); Fundamentarea şi elaborarea documentațiilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism (Capitolul III).

În vederea participării la concurs, în termen de 20 de zile de la data publicării anunţului pe pagina de internet a Primăriei municipiului Cluj-Napoca (www.primariaclujnapoca.ro), candidaţii depun dosarul de concurs.

Dosarul de concurs se primește la sediul Primăriei municipiului Cluj – Napoca, str. Moților nr.3 , etajul 2, camera 99.

a) formularul de înscriere prevăzut în anexa nr. 3 din H.G. nr. 611/2008 – se obține de la serviciul Centrul de informare pentru cetățeni, în format letric și în format editabil prin accesarea paginii de internet a instituției (www.primariaclujnapoca.ro);

  b) curriculum vitae, modelul comun european – se va completa conform instrucțiunilor din H.G. nr.1021/2004 și poate fi accesat pe site-ul www.primariaclujnapoca.ro, la sectiunea Administrație;

  c) copia actului de identitate; (se poate transmite și electronic pe adresa de e-mail: resurseumane@primariaclujnapoca.ro)

  d) copii ale diplomelor de studii, certificatelor şi altor documente care atestă efectuarea unor specializări şi perfecţionări: (certificate sau alte documente, emise în condițiile legii, care atestă nivelul de competențe informatice)

  e) copia carnetului de muncă şi a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului/funcţiei sau pentru exercitarea profesiei; (extras Revisal eliberat de angajator sau de Inspectoratul Teritorial de muncă – I.T.M.)

  f) copia adeverinţei care atestă starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului – pentru candidaţii cu dizabilităţi, adeverinţa care atestă starea de sănătate trebuie însoţită de copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap, emis în condiţiile legii;

g) cazierul judiciar;

  h) declaraţia pe propria răspundere, prin completarea rubricii corespunzătoare din formularul de înscriere, sau adeverinţa care să ateste lipsa calităţii de lucrător al Securităţii sau colaborator al acesteia, în condiţiile prevăzute de legislaţia specifică.

Nota:

  - Adeverinţele care au un alt format decât cel prevăzut în H.G. nr.611/2008 trebuie să cuprindă elemente similare celor prevăzute în anexa nr. 2D şi din care să rezulte cel puţin următoarele informaţii: funcţia/funcţiile ocupată/ocupate, nivelul studiilor solicitate pentru ocuparea acesteia/acestora, temeiul legal al desfăşurării activităţii, vechimea în muncă acumulată, precum şi vechimea în specialitatea studiilor.

  - Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit prin ordin al ministrului sănătăţii. Pentru candidaţii cu dizabilităţi, în situaţia solicitării de adaptare rezonabilă, adeverinţa care atestă starea de sănătate trebuie însoţită de copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap, emis în condiţiile legii.

  - Copiile de pe actele cuprinse în dosar, precum şi copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap se prezintă în copii legalizate sau însoţite de documentele originale, care se certifică pentru conformitatea cu originalul de către secretarul comisiei de concurs.

  - Cazierul judiciar poate fi înlocuit cu o declaraţie pe propria răspundere. În acest caz, candidatul declarat admis la selecţia dosarelor şi care nu a solicitat expres la înscrierea la concurs preluarea informaţiilor direct de la autoritatea sau instituţia publică competentă are obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul documentului pe tot parcursul desfăşurării concursului, dar nu mai târziu de data şi ora organizării interviului, sub sancţiunea neemiterii actului administrativ de numire.

  - Prin raportare la nevoile individuale, candidatul cu dizabilităţi poate înainta comisiei de concurs, în termenul prevăzut pentru depunerea dosarelor de concurs, propunerea sa privind instrumentele necesare pentru asigurarea accesibilităţii probelor de concurs.

Depunerea documentelor se face într-un dosar plic, iar copiile de pe actele prevăzute mai sus se prezintă în copii legalizate sau însoţite de documentele originale, care se certifică pentru conformitatea cu originalul de către secretarul comisiei de concurs.

Dosarele de concurs se primesc la sediul Primăriei municipiului Cluj – Napoca, str. Moților nr.3, etajul 2, camera 99 – Serviciul Resurse umane, telefon: 0264 59 60 30, int. 1020, int. 5030 fax: 0264-43.02.40, e-mail: resurseumane@primariaclujnapoca.ro), persoana de contact: Dragotă Floarea, consilier Serviciul Resurse umane.

Dosarul de concurs verificat de secretarul comisiei se depune la registratura Primăriei municipiului Cluj – Napoca – str. Moților nr. 7.

Următoarele formulare pot fi accesate pe pagina de internet a instituției www.primariaclujnapoca.ro – Administrație – Informații publice – Concursuri posturi vacante:

Formularul de înscriere la concurs, Formatul standard al Adeverinţei care atestă vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor dobândită după data de 01.01.2011, Formular declaraţii, Atribuțiile prevăzute în fișa postului.

Atribuţiile postului

1. Studiază şi aplică prevederile Legii nr. 350/2001, modificată şi completată, Legii nr.50/1991, republicată; Ordinului nr. 233/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 350/2001; Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, O.U.G. nr. 114/2007 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr.195/2005 privind protecţia mediului, precum şi toate H.G., O.G., O.U.G., H.C.L. şi ordinele emise de ministere, referitoare la activitatea de amenajare a teritoriului, de urbanism şi autorizarea execuţiei lucrărilor de construcţii.

2. Studiază şi aplică Regulamentul general de urbanism aprobat cu H.G. nr. 525/1996, Regulamentul local de urbanism (R.L.U.) aferent Planului Urbanistic General al municipiului Cluj-Napoca (P.U.G.) aprobat şi regulamentele locale de urbanism aferente documentaţiilor de urbanism (P.U.Z.) aprobate conform legii.

3. Asigură gestionarea si evidența documentațiilor de urbanism și amenajare a teritoriului (in platforma GIS) Preia datele din documentaţii pentru crearea bazei de date proprii / arhiva digitala.
4. Verifică în prealabil documentaţiile de urbanism repartizate, din punct de vedere al conţinutului – cadru în conformitate cu legislaţia în vigoare. Întocmește adrese de restituire pentru cele neconforme.
5. Participa la sedintele de lucru pentru verificarea si analizarea documentațiilor cu Sef birou, Arhitect Șef si alti membri ai Comisiei Tehnice de Amenjare a Teritoriului si de urbanism; Întocmeşte adrese de competare/restituire în urma analizei in C.T.A.T.U si subcomisiei acesteia
6. Intocmește din punct de vedere tehnic avize Avize de oportunitate si Avize Arhitect Sef pentru documentații de urbanism, rapoarte de specialitate și proiecte de hotărâre pentru documentații de urbanism;
7. Face propuneri pentru atribuirea de denumiri străzilor noi sau de modificare a denumirilor, colaborând cu Comisia Judeţeană de Atribuire de Denumiri şi cu Comisia IV a Consiliului local.

8. Participă la elaborarea temelor de proiectare și a temelor pentru concursuri de urbanism, amenajarea teritoriului și arhitectură organizate de administrația locală pentru obiective de interes public. Acordă asistență altor departamente din cadrul primăriei, în vederea întocmirii temelor de proiectare, oferind punct de vedere în domeniul urbanismului.

9. Informează cetăţenii cu privire la studiile de urbanism aprobate şi documentaţiile de urbanism aflate în procedura de avizare.
10. Pune la dispoziţia departamentelor din cadrul primăriei, pentru informare şi consultare, documentaţiile de urbanism aprobate.
11. Întocmeşte în termen răspunsuri la cereri şi petiţii repartizate de şeful ierarhic superior.
12. Duce la îndeplinire dispoziţiile primarului şi face parte din comisiile în care este desemnat de către acesta.
13. Îndeplineşte şi alte sarcini de serviciu primite de la şefii ierarhici.
14. Respectă disciplina la locul de muncă şi programul de lucru, conform Regulamentului intern.
15. Acordă audiențe online cetățenilor prin intermediul platformei Cisco Webex Meetings
16. Salariatul poate sa desfasoare activitatea și la domiciliul acestuia, conform PS 38. In această situație documentatiile se primesc in format electronic, iar actele intocmite la domiciliu ( informari catre Consiliul Local, raspunsuri la solicitarile instantei, intocmire proiecte de hotarare, raspunsuri la sesizari) vor fi transmise in format electronic pe adresa de e-mail a departamentului.