CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI

CLUJ–NAPOCA

H O T Ă R Â R E

privind aprobarea depunerii proiectului „Renovare energetică Centrul Social de Urgență din str. Dragoș Vodă nr. 36-38, Cluj-Napoca, Județul Cluj ”, în cadrul apelurilor de proiecte cu titlul PNRR/2022/C5/2/B.2.1/1, PNRR/2022/C5/2/B.2.2/1, Componenta C5 – Valul Renovării, Axa 2 – Schema de granturi pentru eficiență energetică și reziliență în clădiri publice, Operațiunea B.2: Renovarea energetică moderată sau aprofundată a clădirilor publice din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR)

Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca întrunit în şedinţă ordinară,

Examinând proiectul de hotărâre privind aprobarea depunerii proiectului „Renovare energetică Centrul Social de Urgență din str. Dragoș Vodă nr. 36-38, Cluj-Napoca, Județul Cluj”, în cadrul apelurilor de proiecte cu titlul PNRR/2022/C5/2/B.2.1/1, PNRR/2022/C5/2/B.2.2/1, Componenta C5 – Valul Renovării, Axa 2 – Schema de granturi pentru eficiență energetică și reziliență în clădiri publice, Operațiunea B.2: Renovarea energetică moderată sau aprofundată a clădirilor publice din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – proiect din inițiativa primarului;

Reținând Referatul de aprobare nr. 783.801/1/6.10.2022 al primarului municipiului Cluj-Napoca, în calitate de iniţiator;

Analizând Raportul de specialitate nr. 784.223/6.10.2022 al Direcției de Asistență Socială și Medicală – Serviciul Achiziții Publice și Logistică, al Direcției Juridice și al Direcției Economice, prin care se propune aprobarea depunerii proiectului „Renovare energetică Centrul Social de Urgență din str. Dragoș Vodă nr. 36-38, Cluj-Napoca, Județul Cluj”, în cadrul apelurilor de proiecte cu titlul PNRR/2022/C5/2/B.2.1/1, PNRR/2022/C5/2/B.2.2/1, Componenta C5 – Valul Renovării, Axa 2 – Schema de granturi pentru eficiență energetică și reziliență în clădiri publice, Operațiunea B.2: Renovarea energetică moderată sau aprofundată a clădirilor publice din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR);

Reținând prevederile Regulamentului (UE) 2021/241 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 februarie 2021, de instituire a Mecanismului de redresare și reziliență și ale Deciziei de punere în aplicare a Consiliului din 3 noiembrie 2021, de aprobare a evaluării planului de redresare și reziliență al României,

Ținând cont de prevederile Legii nr. 231/2021 privind aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 24/2021 pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului național de relansare și reziliență, necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile și nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență, respectiv a prevederilor O.U.G. nr. 124 din 13 decembrie 2021 privind stabilirea cadrului instituţional şi financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare şi rezilienţă, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului naţional de redresare şi rezilienţă necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile şi nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă, ale Ordinului Ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației nr. 441/2022 pentru aprobarea Ghidului specific privind regulile și condițiile aplicabile finanțării din fondurile europene aferente Planului național de redresare și reziliență în cadrul apelului de proiecte PNRR/2022/C5/2/B.2.1/1, PNRR/2022/C5/B.2.2/1, componenta 5 — Valul renovării, axa 2 — Schema de granturi pentru eficiență energetică și reziliență în clădiri publice, operațiunea B.2: Renovarea energetică moderată sau aprofundată a clădirilor publice;

Potrivit prevederilor art. 44 alin. 1 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare și ale art. 129 alin. 2 lit. b), coroborat cu alin. 4 lit. d) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;

Având în vedere Raportul de audit energetic, elaborat de către S.C. Servelect S.R.L., înregistrat cu nr. 745339/16.09.2022, și Expertiza tehnică, elaborată de către ing. Păcurar V. Vasile prin S.C. Romsoft Comimpex S.R.L., înregistrată cu nr. 783065/5.10.2022;

Văzând avizul comisiei de specialitate;

Potrivit dispoziţiunilor art. 129, 133 alin. (1), 139 și 196 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,

H O T Ă R Ă Ş T E :

Art. 1. Se aprobă depunerea proiectului „Renovare energetică Centrul Social de Urgență din str. Dragoș Vodă nr. 36-38, Cluj-Napoca, Județul Cluj”, în cadrul apelurilor de proiecte cu titlul PNRR/2022/C5/2/B.2.1/1, PNRR/2022/C5/2/B.2.2/1, Componenta C5 – Valul Renovării, Axa 2 – Schema de granturi pentru eficiență energetică și reziliență în clădiri publice, Operațiunea B.2: Renovarea energetică moderată sau aprofundată a clădirilor publice din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), conform Anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2. Se aprobă valoarea maximă eligibilă a proiectului „Renovare energetică Centrul Social de Urgență din str. Dragoș Vodă nr. 36-38, Cluj-Napoca, Județul Cluj”, în cuantum de 1.108.985,86 lei, la care se adaugă T.V.A.

Art. 3. Municipiul Cluj-Napoca se angajează să finanțeze toate sumele, reprezentând cheltuieli care ar putea fi declarate neeligibile, rezultate din documentațiile tehnico-economice/contractele de lucrări, ce pot apărea pe durata implementării proiectului „Renovare energetică Centrul Social de Urgență din str. Dragoș Vodă nr. 36-38, Cluj-Napoca, Județul Cluj”.

Art. 4. Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredinţează Direcția de Asistență Socială și Medicală şi Direcţia Economică.

Preşedinte de şedinţă,

Ec. Dan Ștefan Tarcea

Contrasemnează:

Secretarul general al municipiului,

Jr. Aurora Roșca

Nr. 802 din 7 octombrie 2022

(Hotărârea a fost adoptată cu 22 voturi)