Primăria municipiului Cluj-Napoca a inițiat procedura de consultare publică, în conformitate cu prevederile Legii 52/2003 privind consultarea publică și transparența decizională referitoare la proiectul de Hotărâre privind modificarea și completarea regulamentului local de Urbanism aprobat prin Hotărârea nr. 493/2014, cu modificările și completările ulterioare, privind aprobarea documentației Actualizare Plan Urbanistic General al municipiului Cluj-Napoca

Etapa consultării publice are loc în perioada 4 – 19 martie 2021. Persoanele interesate pot trimite sesizările, observațiile, punctele de vedere la adresa de email: consultarepublica@primariaclujnapoca.ro sau pot înregistra adrese scrise la Serviciul Centrul de Informare pentru Cetățeni, str. Moților nr.7 sau la orice primărie de cartier.