UPDATE: Ca urmare a numeroaselor solicitări primite în acest sens, Primăria Cluj-Napoca anunță faptul că dezbaterea publică ONLINE  pe marginea proiectului de hotărâre  vizând Regulamentul privind condițiile de utilizare a trotinetelor electrice închiriate prin intermediul unei platforme online, în regim self-service, pe domeniul public al municipiului Cluj-Napoca va avea loc miercuri, 14 octombrie 2020, ora 19. 


Miercuri, 14 octombrie 2020, ora 19:00, va avea loc dezbaterea publică ONLINE  pe marginea proiectului de hotărâre  vizând Regulamentul privind condițiile de utilizare a trotinetelor electrice închiriate prin intermediul unei platforme online, în regim self-service, pe domeniul public al municipiului Cluj-Napoca.

Proiectul supus dezbaterii publice s-a aflat în procedura de consultare publică în perioada 4 – 21 septembrie 2020.

Documentele supuse dezbaterii publice pot fi consultate AICI.

Cei care doresc să participe la această dezbatere pot să o facă potrivit procedurii de dezbatere publică în vederea elaborării și adoptării actelor administrative cu caracter normativ, disponibilă aici : https://primariaclujnapoca.ro/cetateni/dezbatere-publica/procedura-de-dezbatere-publica-in-vederea-elaborarii-si-adoptarii-actelor-administrative-cu-caracter-normativ/.

Persoanele care doresc să ia cuvântul în cadrul dezbaterii vor fi înscrise pe platforma online de videoconferință, pe baza unui formular completat online pe site-ul Primăriei municipiului Cluj-Napoca ,până înainte cu minimum 4 ore de ora stabilită pentru începerea ședinței. Cetățenii care s-au înscris în aceste condiții, vor primi un link prin e-mail, prin care se vor putea conecta la dezbaterea publică și vor putea lua cuvântul.

Dezbaterea publică va fi transmisă online pe pagina de Facebook a Municipiului Cluj-Napoca.