CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI

CLUJ-NAPOCA

 

HOTĂRÂRE

privind aprobarea P.U.Z – Amenajare parc cartier Zorilor, str. Observatorului – sud

Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca întrunit în şedinţă ordinară,

Examinând proiectul de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal – Amenajare parc cartier Zorilor, str. Observatorului–sud – proiect din iniţiativa primarului;

Reținând Referatul de aprobare nr. 168160/1/10.03.2021, conex cu nr. 27722/1/13.01.2021, al primarului municipiului Cluj-Napoca, în calitate de inițiator;

Analizând Raportul de specialitate nr. 168216/433/10.03.2021, conex cu nr. 27786/433/13.01.2021, al Direcţiei Generale de Urbanism și al Direcției Juridice, prin care se propune aprobarea Planului Urbanistic Zonal – Amenajare parc Cartier Zorilor, str. Observatorului – sud, beneficiar: Municipiul Cluj-Napoca;

Reținând Avizul arhitectului șef nr. 4 din 13.01.2021 și avizele organismelor teritoriale interesate;

Vâzând avizul comisiei de specialitate;

Reținând prevederile art. 56 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările şi completările ulterioare şi ţinând cont de prevederile Regulamentului Local de Urbanism, aprobat prin Hotărârea nr. 493/2014, aşa cum a fost modificat şi completat prin Hotărârea nr. 118/2015, Hotărârea nr. 737/2017 și Hotărârea nr. 579/2018;

Potrivit dispoziţiunilor art. 129, 133 alin. 1, 139 și 196 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

H O T Ă R Ă Ş T E :

Art. 1 –

Se aprobă Planul Urbanistic Zonal – Amenajare parc Cartier Zorilor, str. Observatorului – sud, pentru o suprafață de teren de 1,2095 ha (nr.cad. 340693).

Prin P.U.Z. se propune schimbarea încadrării funcționale din zonă mixtă în zonă verde – scuaruri, grădini, parcuri cu acces public nelimitat și amenajarea terenului, respectiv plantații înalte, medii și joase, sistem de alei și platforme pentru circulații pietonale și velo, mobilier urban, amenajări pentru joacă, odihnă, sport și alte activităţi în aer liber compatibile.

Documentația reglementează:

U.T.R. Va – Observatorului – scuaruri, grădini, parcuri cu acces public nelimitat

– funcțiunea predominantă: plantaţii înalte, medii şi joase, sistem de alei şi platforme pentru circulaţii pietonale şi velo, mobilier urban, amenajări pentru joacă, odihnă, sport și alte activităţi în aer liber compatibile, edicule, componente ale amenajării peisagere, construcţii pentru activităţi culturale şi alimentaţie publică, grupuri sanitare, spaţii pentru administrare și întreţinere;

– regimul de construire: deschis;

– înălțimea maximă admisă: (S)+P;

– indicii urbanistici: P.O.T. max. =5% , C.U.T. max.=0,1;

– retragerea minimă față de aliniament, limitele laterale și posterioară: 5 m;

– circulațiile, accesele: din str. Observatorului;

– staționarea autovehiculelor: este interzisă parcarea vehiculelor pe teritoriul zonelor verzi, cu excepţia vehiculelor utilitare care deservesc activităţile de întreţinere a zonelor verzi;

– echiparea tehnico-edilitară: zona echipată edilitar complet.

Toate investițiile propuse prin documentația de urbanism vor fi suportate de Municipiul Cluj-Napoca.

Planșa „Reglementări Urbanistice” se constituie în Anexa 1, iar Regulamentul de urbanism se constituie în Anexa 2, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.3.-

Se stabileşte perioada de valabilitate a documentaţiei de cinci ani.

Art.4-

Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredinţează Direcţia Generală de Urbanism.

Preşedinte de şedinţă,

Ec. Dan Ștefan Tarcea

Contrasemnează:

Secretarul general al municipiului,

Jr. Aurora Roşca

Nr. 120 din 24 martie 2021

(Hotărârea a fost adoptată cu 25 voturi)