­CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI

C L U J – N A P O C A

H O T Ă R Â R E

privind aprobarea participării Municipiului Cluj-Napoca, în calitate de partener în cadrul proiectului „Consorțiul de Învățământ Dual Clujean”, finanțat prin Planului Național de Redresare și Reziliență al României, Componenta C15 – Educație, apel de proiecte cu titlul Program-pilot pentru dezvoltarea consorțiilor regionale pentru învățământ dual”, respectiv a valorii proiectului și a cheltuielilor legate de acesta

Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca întrunit în şedinţă extraordinară convocată de îndată,

Examinând proiectul de hotărâre privind aprobarea participării Municipiului Cluj-Napoca, în calitate de partener în cadrul proiectului „Consorțiul de Învățământ Dual Clujean”, finanțat prin Planului Național de Redresare și Reziliență al României, Componenta C15 – Educație, apel de proiecte cu titlul Program-pilot pentru dezvoltarea consorțiilor regionale pentru învățământ dual”, respectiv a valorii proiectului și a cheltuielilor legate de acesta – proiect din inițiativa primarului;

Reținând Referatul de aprobare nr. 275655/1/6.03.2023 al primarului municipiului Cluj-Napoca, în calitate de iniţiator;

Analizând Raportul de specialitate nr. 275684/6.03.2023 al Direcției Generale Comunicare, dezvoltare locală și management proiecte – Serviciul Strategie şi dezvoltare locală, management proiecte, al Direcției Juridice și al Direcției Economice, prin care se propune aprobarea participării Municipiului Cluj-Napoca, în calitate de partener în cadrul proiectului „Consorțiul de Învățământ Dual Clujean”, finanțat prin Planului Național de Redresare și Reziliență al României, Componenta C15 – Educație, apel de proiecte cu titlul Program-pilot pentru dezvoltarea consorțiilor regionale pentru învățământ dual”, respectiv a valorii proiectului și a cheltuielilor legate de acesta;

Potrivit prevederilor art. 25 din Legea nr. 1/2011 – Legea educației naționale, cu modificările şi completările ulterioare;

Reținând prevederile Regulamentului (UE) nr. 2021/241 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 februarie 2021, de instituire a Mecanismului de redresare și reziliență și ale Deciziei de punere în aplicare a Consiliului din 3 noiembrie 2021 de aprobare a evaluării planului de redresare și reziliență al României;

Ținând cont de prevederile Legii nr. 231/2021 privind aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 24/2021 pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului național de relansare și reziliență, necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile și nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență, respectiv a prevederilor Legii nr. 178/2022 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 124/2021 privind stabilirea cadrului instituțional și financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare și reziliență și a Hotărârii Guvernului nr. 209/2022 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 124/2021, Ghidului specific Componentei 15 – Educație;

Având în vedere Ordinul Ministrului Educației nr. 3613/31.01.2023 pentru aprobarea Metodologiei privind constituirea consorțiilor pentru învãțãmânt dual și Ordinul Ministrului Educației nr. 3071/31.01.2023 pentru aprobarea Ghidului Solicitantului pentru lansarea apelului de proiecte finanțat prin Planul Național pentru Redresare și Reziliență al României, Program-pilot pentru dezvoltarea consorțiilor regionale pentru învățământ dual;

Ținând cont de prevederile Hotărârii nr. 85/2023 și ale Avizului nr. 26/3.03.2023 al Ministerului Educației;

Potrivit prevederilor art. 35 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, precum și ale art. 129 alin. (7) lit. a) coroborat cu alin. (9) lit. a), din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;

Văzând avizul comisiei de specialitate;

Potrivit dispoziţiunilor art. 129, 134 alin. (4), 139 și 196 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,

H O T Ă R Ă Ş T E :

Art. 1. Se aprobă participarea Municipiului Cluj-Napoca, în calitate de partener, în cadrul proiectului „Consorțiul de Învățământ Dual Clujean”, finanțat prin Planului Național de Redresare și Reziliență al României, Componenta C15 – Educație, apel de proiecte cu titlul Program-pilot pentru dezvoltarea consorțiilor regionale pentru învățământ dual”.

Art. 2. Se aprobă încheierea Acordului de parteneriat între Municipiul Cluj-Napoca și membrii consorțiului, aprobat prin Hotărârea nr. 85/2023, în vederea depunerii și implementării proiectului „Consorțiul de Învățământ Dual Clujean, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență al României, conform Anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 3. Se aprobă valoarea totală a proiectului „Consorțiul de Învățământ Dual Clujean”, în cuantum de 144.374.171,35 lei, inclusiv T.V.A., din care 104.345.865,45 lei reprezentând cheltuieli eligibile asigurate din Planul Național de Redresare și Reziliență, T.V.A. eligibilă, recuperabilă de la bugetul de stat în sumă de 19.107.192,83 lei, respectiv contribuția proprie, valoare neeligibilă, ce revine solicitantului, în cuantum de 20.921.113,07 lei, inclusiv T.V.A.

Art. 4. Se aprobă valoarea totală a participării municipiului Cluj-Napoca în cadrul proiectului „Consorțiul de Învățământ Dual Clujean”, în cuantum de 2.101.161,17 lei, din care 1.583.391,99 lei reprezentând cheltuieli eligibile asigurate din Planul Național de Redresare și Reziliență, respectiv contribuția proprie ce revine municipiului Cluj-Napoca, în cuantum de 517.769,18 lei.

Art. 5. Se mandatează primarul municipiului Cluj-Napoca pentru semnarea Acordului de parteneriat și a Hotărârii Consorțiului pentru depunerea și implementarea proiectului, în numele și pentru Municipiul Cluj-Napoca, conform Anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 6. Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredinţează Serviciul Strategie şi dezvoltare locală, management proiecte, Direcția Tehnică şi Direcţia Economică.

Preşedinte de şedinţă,

Ec. Dan Ștefan Tarcea

Contrasemnează:

Secretarul general al municipiului,

Jr. Aurora Roșca

Nr. 136 din 6 martie 2023

(Hotărârea a fost adoptată cu 23voturi)