CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI

CLUJ– NAPOCA

H O T Ă R Â R E

privind aprobarea participării Municipiului Cluj-Napoca, în calitate de partener, în proiectul „Glocal ecosystems restoring soil values, roles and connectivity”, acronim SOILTRIBES, finanțat prin programul Comisiei Europene Horizon Europe

Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca întrunit în şedinţă ordinară,

Examinând proiectul de hotărâre privind aprobarea participării Municipiului Cluj-Napoca, în calitate de partener, în proiectul „Glocal ecosystems restoring soil values, roles and connectivity”, acronim SOILTRIBES, finanțat prin programul Comisiei Europene Horizon Europe – proiect din inițiativa primarului;

Reținând Referatul de aprobare nr. 5331/1/9.01.2025 al primarului municipiului Cluj-Napoca, în calitate de iniţiator;

Analizând Raportul de specialitate nr. 5661/423/9.01.2025 al Direcției Generale Comunicare, dezvoltare locală și management proiecte, al Direcției Juridice și al Direcției Economice, prin care se propune aprobarea participării Municipiului Cluj-Napoca, în calitate de partener, în proiectul „Glocal ecosystems restoring soil values, roles and connectivity”, acronim SOILTRIBES, finanțat prin programul Comisiei Europene Horizon Europe;

Având în vedere prevederile Regulamentului (UE) 2021/695 al Parlamentului European și al Consiliului din 28 aprilie 2021 de instituire a programului-cadru pentru cercetare și inovare – Horizon Europe, precum și ale Regulamentului (UE) 2018/1046 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 iulie 2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii Europene;

În temeiul prevederilor art. 129 alin. (2) lit. b), coroborat cu alin. (4) lit. a) și ale alin. (2) lit. e), coroborat cu alin. (9) lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 53 alin. (2) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;

Văzând avizul comisiei de specialitate;

Potrivit dispoziţiunilor art. 129, 133 alin. (1), 139 și 196 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,

H O T Ă R Ă Ş T E :

Art. 1. Se aprobă participarea Municipiului Cluj-Napoca, în calitate de partener, în cadrul proiectului „Glocal ecosystems restoring soil values, roles and connectivity”, acronim SOILTRIBES, finanțat prin programul Comisiei Europene Horizon Europe.

Art. 2. Se aprobă valoarea totală a bugetului alocat Municipiului Cluj-Napoca pentru implementarea proiectului prevăzut la art. 1, în cuantum de 52.375,00 euro, finanțare nerambursabilă în procent de 100% din totalul bugetului alocat municipiului.

Art. 3. Vor fi asigurate toate resursele financiare necesare implementării proiectului prevăzut la art. 1, în condițiile rambursării/decontării ulterioare a cheltuielilor.

Art. 4. Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredinţează Direcția Generală Comunicare, dezvoltare locală și management proiecte şi Direcţia Economică.

Preşedinte de şedinţă,

Ec. Dan Ștefan Tarcea

Contrasemnează:

Secretarul general al municipiului,

Jr. Aurora Roșca

Nr.15 din 17 ianuarie 2025

(Hotărârea a fost adoptată cu 24 voturi)