CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI

CLUJ-NAPOCA

HOTĂRÂRE

privind actualizarea tarifelor pentru ridicarea, transportul și depozitarea vehiculelor staționate neregulamentar, a vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparținând domeniului public/privat al statului sau al unității administrativ-teritoriale Municipiul Cluj-Napoca şi a trotinetelor electrice staţionate neregulamentar pe domeniul public al municipiului Cluj-Napoca, aprobate prin Hotărârea nr. 72/2017 şi prin Hotărârea nr. 791/2020

Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca întrunit în şedinţă ordinară,

Examinând proiectul de hotărâre privind actualizarea tarifelor pentru ridicarea, transportul și depozitarea vehiculelor staționate neregulamentar, a vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparținând domeniului public/privat al statului sau al unității administrativ-teritoriale Municipiul Cluj-Napoca şi a trotinetelor electrice staţionate neregulamentar pe domeniul public al municipiului Cluj-Napoca, aprobate prin Hotărârea nr.72/2017 şi prin Hotărârea nr. 791/2020 – proiect din iniţiativa primarului;

Reţinând Referatul nr. 423736/1/28.03.2025 al al primarului municipiului Cluj-Napoca, în calitate de inițiator;

Analizând Raportul de specialitate nr. 428020/48/31.03.2025 al Direcţiei Generale Poliţia locală, prin care se propune actualizarea tarifelor pentru ridicarea, transportul și depozitarea vehiculelor staționate neregulamentar, a vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparținând domeniului public/privat al statului sau al unității administrativ-teritoriale Municipiul Cluj-Napoca şi a trotinetelor electrice staţionate neregulamentar pe domeniul public al municipiului Cluj-Napoca, aprobate prin Hotărârea nr. 72/2017 şi prin Hotărârea nr. 791/2020;

Văzând avizul comisiei de specialitate;

Potrivit prevederilor art. 6 alin. (6) şi alin.(10^1), art. 40 şi art. 41 alin. (3), art. 70 alin. (3) din O.U.G. nr. 195/2002, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. II din H.G. nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, ale art. 203^1 și 203^3 din H.G. nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, ale Legii nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale, cu modificările şi completările ulterioare, ale Hotărârii Guvernului nr. 152/2023 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 421/ 2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale, ale art. 7 lit. (h) şi (k) din Legea nr. 155/2010 rep. a poliției locale, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. XXXVI alin. (1) din Ordonanţa de Urgenţă nr. 156/2024 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice pentru fundamentarea bugetului general consolidat pe anul 2025, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, ale art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. c), alin. (6), alin. (7) lit. g) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 4 alin. (1)-(4), art. 14 alin. (2)-(4) şi art. 23 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 6 din Hotărârea nr. 679/2024 privind aprobarea reorganizării Regiei Autonome a Domeniului Public Cluj-Napoca, prin transformarea acesteia în societate pe acţiuni, sub numele de Societatea Comercială Domeniul public Napoca S.A., precum şi ale Hotărârii nr. 790/2020 privind aprobarea Regulamentului privind condiţiile de utilizare a trotinetelor electrice închiriate prin intermediul unei platforme online, în regim self-service, pe domeniul public al municipiului Cluj-Napoca;

Reținând Avizul nr. 367549 din data de 14.03.2025 al Comisiei de prețuri şi tarife;

Potrivit dispoziţiunilor art. 129, 133 alin. (1), 139 și 196 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,

HOTĂRĂŞTE:

Art. 1 Se aprobă actualizarea tarifelor pentru ridicarea, transportul și depozitarea vehiculelor staționate neregulamentar, a vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparținând domeniului public/privat al statului sau al unității administrativ-teritoriale Municipiul Cluj-Napoca şi a trotinetelor electrice staţionate neregulamentar pe domeniul public al municipiului Cluj-Napoca, aprobate prin Hotărârea nr. 72/2017 şi prin Hotărârea nr. 791/2020, conform Anexei ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2 Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredinţează Domeniul Public Napoca S.A. Cluj-Napoca, Direcția Generală Poliția locală și Direcția Economică.

Preşedinte de Şedinţă,

Ec. Dan Ștefan Tarcea

Contrasemnează:

Secretarul general al municipiului,

Jr. Aurora Roșca

Nr. 152 din 7 aprilie 2025

(Hotărârea a fost adoptată cu 21 voturi)