CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI

C L U J – N A P O C A

H O T Ă R Â R E

privind modificarea Hotărârii nr. 640/2019

(vânzarea locuinței situată în municipiul Cluj-Napoca,

Aleea Moldoveanu nr. 17, ap. 35, în favoarea numitei Simionaș Nastasia)

Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca întrunit în şedinţă ordinară,

Examinând proiectul de hotărâre privind modificarea Hotărârii nr. 640/2019 (vânzarea locuinței situată în municipiul Cluj-Napoca, Aleea Moldoveanu nr. 17, ap. 35, în favoarea numitei Simionaș Nastasia) – proiect din iniţiativa primarului;

Reținând Referatul de aprobare nr. 424353/1/27.03.2023 al primarului municipiului Cluj-Napoca, în calitate de inițiator;

Analizând Raportul de specialitate nr. 425090/451/27.03.2023 al Direcției Patrimoniul municipiului și evidența proprietății și al Direcției Juridice, prin care se propune modificarea Hotărârii nr. 640/2019 (vânzarea locuinței situată în municipiul Cluj-Napoca, Aleea Moldoveanu nr. 17, ap. 35, în favoarea numitei Simionaș Nastasia);

zând avizul comisiei de specialitate;

Reţinând prevederile art. 129 alin. (6) lit. b), ale art. 363 alin. (1) și ale art. 364 alin. (3) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, ale Decretului-lege nr. 61/1990, actualizat, ale Legii nr. 85/1992, republicată şi actualizată, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 244/2011 și ținând cont de Procesul-vebal nr. 416990/451/23.03.2023 al Comisiei tehnice mixte de specialitate pentru evaluarea şi vânzarea locuinţelor din fondul locativ de stat, de Adresele nr. 945737/45/29.12.2022 și nr. 410289/45/21.03/2023, prin care doamna Simionaș Nastasia își exprimă acordul cu privire la actualizarea prețului de vânzare și modul de achitare a acestuia;

Potrivit dispoziţiunilor art. 129, 133 alin. (1), 139 și 196 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

H O T Ă R Ă Ş T E :

Art. I. Se aprobă modificarea art. 2 al Hotărârii nr. 640/2019, în sensul că se însușește Raportul de evaluare întocmit de către Societatea Neoconsult Valuation S.R.L., la data de 7.12.2022, conform Anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. II. Se aprobă modificarea art. 3. (1) al Hotărârii nr. 640/2019, în sensul că preţul de vânzare a locuinţei situată în municipiul Cluj-Napoca, Aleea Moldoveanu nr. 17, ap. 35, stabilit de către Comisia tehnică mixtă de specialitate pentru evaluarea şi vânzarea locuinţelor din fondul locativ de stat, la data de 23.03.2023, este de 93.000 de euro și va fi achitat în rate lunare, pe o perioadă de 25 de ani, cu un avans de 10% și dobândă calculată în condițiile prevederilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 85/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. III. Se aprobă completarea art. 4. (1) al Hotărârii nr. 640/2019 cu litera d), care va avea următorul conținut:

„d) La data perfectării contractului de vânzare-cumpărare, cumpărătorul și membrii familiei sale vor prezenta o declarație notarială, în sensul că nu au o altă locuinţă proprietate personală.”

Art. IV. Celelalte prevederi ale Hotărârii nr. 640/2019 privind vânzarea locuinţei situate în municipiul Cluj-Napoca, Aleea Moldoveanu nr. 17, ap. 35, rămân neschimbate.

Art. V. Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredinţează Direcţia Patrimoniul municipiului şi evidenţa proprietăţii, Direcţia Economică şi Direcția Juridică.

Preşedinte de şedinţă,

Ec. Dan Ștefan Tarcea

Contrasemnează:

Secretarul general al municipiului,

Jr. Aurora Roşca

Nr. 161 din 4 aprilie 2023

(Hotărârea a fost adoptată cu 23 voturi)