CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI

CLUJ-NAPOCA

H O T Ă R Â R E

privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal de urbanizare,

str. Borhanciului–str. Theodor Pallady

Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca întrunit în şedinţă ordinară,

Examinând proiectul de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal de urbanizare, str. Borhanciului–str. Theodor Pallady proiect din iniţiativa primarului;

Reținând Referatul de aprobare nr. 417482/1/23.03.2023, conex cu nr. 37752/1/17.01.2023, al primarului municipiului Cluj-Napoca, în calitate de inițiator;

Analizând Raportul de specialitate nr. 417568/433/23.03.2023, conex cu nr. 37875/433/17.01.2023, al Direcţiei Generale de Urbanism și al Direcției Juridice, prin care se propune aprobarea Planului Urbanistic Zonal de urbanizare, str. Borhanciului–str. Theodor Pallady, beneficiari: S.C. IMC PROPERTIES S.R.L. (fostă S.C. INTEGRATED MOBILE COMMUNICATIONS S.R.L.) reprezentată prin Deac Ioan Ciprian, VÂLCELEAN VALENTIN VASILE, VÂLCELEAN KRISZTINA, SMURDUCAN LIA CORINA, LIDL ROMANIA SOCIETATE ÎN COMANDITA, DANCIU SUSANA, VĂDAN ANA, BIZO SEPTIMIU-DAN și BIZO IOANA, pentru o suprafață de teren de 17.828 mp (suprafața măsurată 17.728 mp), în proprietate privată;

Reținând Avizul de oportunitate nr. 201 din 24.07.2020 și Avizul Arhitectului șef nr. 3 din 6.01.2023, precum și avizele organismelor teritoriale interesate;

Potrivit prevederilor art. 56 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările şi completările ulterioare şi ţinând cont de prevederile Regulamentului Local de Urbanism, aprobat prin Hotărârea nr. 493/2014, cu modificările și completările ulterioare;

Văzând avizul comisiei de specialitate;

Potrivit dispoziţiunilor art. 129, 133 alin. (1), 139 și 196 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

H O T Ă R Ă Ş T E :

Art. 1. –

Se aprobă Planul Urbanistic Zonal de urbanizare, str. Borhanciului–str. Theodor Pallady, beneficiari: S.C. IMC PROPERTIES S.R.L. (fostă S.C. INTEGRATED MOBILE COMMUNICATIONS S.R.L.) reprezentată prin Deac Ioan Ciprian, VÂLCELEAN VALENTIN VASILE, VÂLCELEAN KRISZTINA, SMURDUCAN LIA CORINA, LIDL ROMANIA SOCIETATE ÎN COMANDITA, DANCIU SUSANA, VĂDAN ANA, BIZO SEPTIMIU-DAN și BIZO IOANA, pentru parcela cu nr. cad. 325170, nr. cad. 325169, nr. cad. 307836, nr. cad. 324782, nr. cad. 297378, nr. cad. 295749, nr. cad. 296216 și nr. cad. 307837, aflate în proprietate privată.

Planul Urbanistic Zonal propune dezvoltarea unui teren în suprafață de 17.828 mp (suprafața măsurată 17.728 mp), pe bază de structură parcelară, respectiv 8 parcele destinate construirii de locuințe (cu suprafețe mai mari de 500 mp. fiecare), cu regim redus de înălțime (UTR Liu), o parcelă subzonă cu activități economice cu caracter terțiar (S_Et), o parcelă subzonă de instituții și servicii publice și de interes public (S_Is), o parcelă subzonă spații verzi (S_Va), un imobil destinat circulației str. „A” și suprafața rezervată pentru lărgirea străzii Theodor Pallady și a str. Borhanciului și aleii de interes local din vecinătatea vestică a amplasamentului (nr. cad. 286028).

U.T.R. LiuLocuințe cu regim redus de înălțime dispuse pe un parcelar de tip urban

– funcțiunea predominantă: locuințe individuale (unifamiliale) și locuințe semicolective (familiale) de tip izolat;

– regimul de construire: deschis;

– înălțimea maximă admisă: trei niveluri supraterane. Totalizat, regimul de înălțime nu poate depăși una din următoarele configurații: (S)+P+1+M, (S)+P+1+R, D+P+M, D+P+R. Înălţimea maximă admisă a clădirilor, măsurată la cornişa superioară sau la aticul ultimului nivel neretras, în punctul cel mai înalt, nu va depăşi 8 m. Înălţimea maximă admisă a clădirilor, măsurată la coama acoperişului sau la aticul nivelului retras, în punctul cel mai înalt, nu va depăşi 12 m.;

– indicii urbanistici: P.O.T maxim = 35%, C.U.T maxim = 0,9 ADC/mp;

– retragerea față de aliniament: 3 m față de strada Theodor Pallady și 5 m față de strada „A” propusă prin PUZ. Garajele vor fi retrase cu minim 6 m de la aliniament, pentru a putea permite parcarea în față a unui autoturism;

– retragerea față de limitele laterale: minim 3 m; prin excepție garajele, inclusiv cele incluse în corpul principal de clădire, vor putea fi alipite limitelor laterale ale parcelei, cu condiția ca înălțimea calcanului rezultat să nu depășească 2,8 m.;

– retragerea față de limita posterioară: înălțimea clădirii, dar nu mai puțin decât 6 m.;

– circulațiile și accesele: accesul la amplasament se realizează din strada Borhanciului, din strada Theodor Pallady și din strada Apropusă prin P.U.Z., cu ampriză de 9 m. Prin P.U.Z. se propune constituirea străzii A din strada Theodor Pallady, în vederea deservirii celor 8 parcele propuse și realizarea unui loc de întoarcere auto. Pentru fiecare parcelă pot fi prevăzute un singur acces pietonal și un singur acces carosabil. În cazul locuințelor semicolective se permite realizarea a două accese auto. Accesul carosabil pe parcelă va avea o lățime de maxim 3 m.;

– staționarea autovehiculelor: va fi organizată exclusiv în interiorul parcelelor. Necesarul locurilor de parcare:

Locuinţe individuale (unifamiliale) sau semicolective (familiale), inclusiv în cazul în care ocupanţii desfăşoară activităţi liberale sau manufacturiere:
(a) minimum un loc de parcare pentru clădiri cu A.U. mai mică de 100 mp;
(b) minimum două locuri de parcare pentru clădiri cu A.U. mai mare de 100 mp;

Servicii cu acces public, minim două locuri de parcare.

– echiparea tehnico-edilitară: toate utilitățile vor fi asigurate prin racordarea la rețelele edilitare publice. Este interzisă conducerea apelor meteorice spre domeniul public sau spre parcelele vecine. Firidele de branşament şi contorizare vor fi integrate în împrejmuire. Este interzisă dispunerea aeriană a cablurilor de orice fel (electrice, telefonice, CATV etc.). Fiecare parcelă va dispune de o platformă sau de un spaţiu interior parcelei (eventual integrat în împrejmuire), destinat colectării deşeurilor menajere, accesibil din spaţiul public.

– U.T.R. S_Et* – subzona de activități economice cu caracter terțiar

– funcțiunea predominantă: comerciale, alimentație publică, financiar-bancare;

– regimul de construire: deschis;

– înălțimea maximă admisă: trei nivele supraterane. Totalizat, regimul de înălțime nu poate depăși una din urrmătoarele configurații: (S)+P+1+M, (S)+P+1+R, D+P+M, D+P+R. Retragerea ultimului nivel va fi mai mare sau egală cu 1,8m față de planul fațadei spre stradă/spațiul public. Înălţimea maximă admisă a clădirilor, măsurată la cornişa superioară sau la aticul ultimului nivel neretras, în punctul cel mai înalt, nu va depăşi 8 m. Înălţimea maximă admisă a clădirilor, măsurată la coama acoperişului sau la aticul nivelului retras, în punctul cel mai înalt, nu va depăşi 12 m.;

– indicii urbanistici: P.O.T. maxim = 40%, C.U.T. maxim = 1,8;

– retragerea față de aliniament: min. 3 m.;

– retragerea față de limita laterală: clădirile vor fi retrase de la limita laterală cu o distanță minimă egală cu jumătate din înălţimea clădirii, dar cu nu mai puţin de 3 m.;

– retragerea față de limita posterioară: clădirile vor fi retrase de la limita posterioară cu o distanță minimă egală cu înălţimea clădirii, dar nu mai puţin de 6 m;

– circulațiile, accesele: autorizarea executării construcțiilor este permisă numai dacă există acces direct la drumuri publice. Accesul pe parcelă se realizează din străzi de interes local (circulații publice): str. Borhanciului și strada Theodor Pallady. Pe o parcelă pot fi prevăzute unul sau două accese auto și unul sau două accese pietonale, în funcție de necesități;

– staționarea autovehiculelor: va fi organizată exclusiv în interiorul parcelei, necesarul de locuri de parcare calculându-se conform Anexei 2 din Regulament local de urbanism aferent P.U.G.;

– echiparea tehnico-edilitară: toate construcţiile vor fi racordate la reţelele edilitare edificate, disponibile şi funcţionale. Este interzisă conducerea apelor meteorice spre domeniul public sau spre parcelele vecine. Firidele de branşament şi contorizare vor fi integrate în împrejmuire. Este interzisă dispunerea aeriană a cablurilor de orice fel (electrice, telefonice, CATV etc.). Fiecare parcelă va dispune de o platformă sau de un spaţiu interior parcelei (eventual integrat în împrejmuire), destinat colectării deşeurilor menajere, accesibil din spaţiul public.

– U.T.R. S_Is* – subzona instituții și servicii publice și de interes public

– funcțiunea predominantă: funcțiuni administrative, funcțiuni de cultură, funcțiuni de învățământ și cercetare, funcțiuni de sănătate și asistență socială, funcțiuni de cult;

– regimul de construire: deschis;

– înălțimea maximă admisă: înălţimea maximă admisă a clădirilor, măsurată la cornişa superioară sau la aticul ultimului nivel neretras, în punctul cel mai înalt, nu va depăşi 12 m. Înălţimea maximă admisă a clădirilor, măsurată la coama acoperişului sau la aticul nivelului retras, în punctul cel mai înalt, nu va depăşi 15 m; (1-2)S+P+3E;

– indicii urbanistici: P.O.T maxim = 60% , C.U.T maxim = 2,2;

– retragerea față de aliniament: min. 5 m față de str. Borhanciului și min. 4,5 m față de str. Theodor Pallady;

– retragerea față de limitele laterale nordică și nord-vestică: min. 6 m și min. 5 m, conform planșei U5, Reglementări urbanistice;

– circulațiile, accesele: accesele auto și pietonale se realizează din strada Borhanciului;

– staționarea autovehiculelor: va fi organizată în interiorul parcelei, necesarul de locuri de parcare calculându-se conform Anexei 2 din Regulament local de urbanism aferent P.U.G.;

– echiparea tehnico-edilitară: toate construcţiile vor fi racordate la reţelele edilitare edificate, disponibile şi funcţionale. Este interzisă conducerea apelor meteorice spre domeniul public sau spre parcelele vecine. Firidele de branşament şi contorizare vor fi integrate în împrejmuire. Este interzisă dispunerea aeriană a cablurilor de orice fel (electrice, telefonice, CATV etc.). Fiecare parcelă va dispune de o platformă sau de un spaţiu interior parcelei (eventual integrat în împrejmuire), destinat colectării deşeurilor menajere, accesibil din spaţiul public.

– U.T.R. S_Va – subzonă verde – scuaruri, grădini, parcuri cu acces public limitat

– funcțiunea predominantă: plantaţii înalte, medii şi joase, sistem de alei şi platforme pentru circulaţii pietonale şi velo, mobilier urban, amenajări pentru joacă, odihnă, sport și alte activităţi în aer liber compatibile, edicule, componente ale amenajării peisagere;

– indicatorii urbanistici: P.O.T. max.= 5%, C.U.T. max.= 0,1;

– înălțimea maximă admisă: Hcornișă – maxim 4 m, regim de înălțime P;

retragerea față de aliniament, limitele laterale și posterioară: minim 3 m;

– circulațiile, accesele: accesul la subzona verde se realizează din strada Theodor Pallady;

– staționarea autovehiculelor: este interzisă parcarea automobilelor pe teritoriul zonelor verzi. Acestea vor fi organizate/reglementate ca parte a sistemului de parcaje/garaje publice;

– echiparea tehnico-edilitară: toate clădirile vor fi racordate, pentru asigurarea utilităţilor necesare, la reţelele edilitare publice.

Se mențin prevederile R.L.U. P.U.G. pentru suprafețele de teren încadrate în U.T.R. Vpr și U.T.R. Ve.

În conformitate cu prevederile Avizului nr. 434867/446/26.07.2021 al Serviciului Siguranța Circulației, emis pentru P.U.Z., având în vedere Hotărârea nr. 334224/2021 a Comisiei de sistematizare a circulației, s-a avizat, cu următoarele condiții:

a. Autorizațiile de construire, altele decât cele pentru realizarea rețelelor edilitare, a rețelei stradale aferentă P.U.Z, a spațiilor comerciale și a celor medicale, vor fi eliberate numai după realizarea lucrărilor, preconizate până în anul 2027, la centura metropolitană, accesul spre nodul rutier al străzii Borhanciului cu centura, lărgirea străzii Borhanci spre intersecție, respectiv reamenajarea și lărgirea intersecției str. C-tin Brâncuși-Fagului-Romul Ladea-Borhanci pentru girație cu cale inelară de 2 benzi carosabile.

b. Va fi modernizată/asfaltată strada „A”, propusă prin P.U.Z., cu lățimea de 9 m (6 m carosabil, două trotuare de 1,5 m, respectiv a bretelelor de acces dinspre str. Borhanci),

Strada Theodor Pallady va fi modernizată (adusă la strat de uzură) pe toată lungimea frontului la stradă a terenului studiat, reglementată conform planșei U5 – Reglementări urbanistice, la ieșirea în strada Borhanci vor fi realizate trei benzi carosabile (2 de ieșire, 1 de intrare) și 2 trotuare, cu lățimea de minim 1,5 m fiecare.

Va fi reorganizată și reamenajată str. Borhanci, între pod și str. Theodor Pallady, cu lărgirea părții carosabile pentru realizarea unei benzi pentru virajul la stânga, va fi realizată alveola de transport în comun pentru sensul de venire spre oraș, va fi relocată trecerea de pietoni din poziția existentă, de pe str. Borhanci cu str. Theodor Pallady, în cealaltă parte a intersecției.

Va fi întocmit proiect de specialitate pentru toate lucrările de amenajare impuse.

Toate lucrările de amenajare impuse vor fi realizate anterior emiterii autorizației de construire a spațiului comercial și a celei cu funcțiune de sănătate.

Suprafațele de teren necesare regularizării străzii Borhanciului, străzii Theodor Pallady și aleii de interes local cu nr. cad. 286028, vor fi dezmembrate din parcelele inițiale și înscrise în CF cu titlul de „drum” anterior emiterii autorizațiilor de construire, iar până la recepția construcțiilor vor fi transferate în domeniul public, cu titlul gratuit, suprafețele de teren aferente străzii Theodor Pallady și străzii Borhanciului (conform propunerii din planșa U07- Proprietatea asupra terenurilor).

Suprafața de teren adiacentă pârâului Becaș, încadrată în U.T.R. Vpr și U.T.R. Ve, va fi dezmembrată din parcela inițială, înscrisă în CF cu titlu de „spațiu verde”, amenajată în baza unui proiect de specialitate și transferată în domeniul public, cu titlu gratuit (conform propunerii din planșa U07- Proprietatea asupra terenurilor), anterior recepției construcțiilor din U.T.R. Liu.

Toate investiţiile propuse prin această documentaţie de urbanism vor fi suportate de beneficiarii acesteia.

Regulamentul de urbanism se constituie în Anexa 1, Planșa U5 Reglementări Urbanistice se constituie în Anexa 2 și Planșa U7 – Proprietatea asupra terenurilor se constituie în Anexa 3, anexe care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2. –Se stabileşte perioada de valabilitate a documentaţiei de cinci ani de la aprobare.
Art. 3. –Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredinţează Direcţia Generală de Urbanism.

Preşedinte de şedinţă,

Ec. Dan Ștefan Tarcea

Contrasemnează:

Secretarul general al municipiului,

Jr. Aurora Roşca

Nr. 179 din 4 aprilie 2023

(Hotărârea a fost adoptată cu 23 voturi)