CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI

CLUJ-NAPOCA

H O T Ă R Â R E

privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal – Instituire subzonă de activități economice cu caracter terțiar în zonă cu caracter rezidențial, str. Rodnei nr. 3-7

Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca întrunit în şedinţă ordinară,

Examinând proiectul de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal – Instituire subzonă de activități economice cu caracter terțiar în zonă cu caracter rezidențial, str. Rodnei nr. 3-7 – proiect din iniţiativa primarului;

Reținând Referatul de aprobare nr. 482519/1/28.04.2025, conex cu nr. 258448/1/27.02.2025, al primarului municipiului Cluj-Napoca, în calitate de inițiator;

Analizând Raportul de specialitate nr. 482887/433/28.04.2025, conex cu nr. 258474/433/27.02.2025, al Direcţiei Generale de Urbanism și al Direcției Juridice, prin care se propune aprobarea Planului Urbanistic Zonal – instituire subzonă de activități economice cu caracter terțiar în zonă cu caracter rezidențial, str. Rodnei nr. 3-7, beneficiară: CATENA PHARMA S.R.L., pentru un teren în suprafață măsurată de 2949 mp., aflat în proprietate privată;

Reținând Avizul de oportunitate nr. 65 din 3.05.2023, Avizul Arhitectului șef nr. 32 din 7.02.2024, precum și avizele organismelor teritoriale interesate;

Potrivit prevederilor art. 56 al Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările şi completările ulterioare şi ţinând cont de prevederile Regulamentului Local de Urbanism, aprobat prin Hotărârea nr. 493/2014, cu modificările și completările ulterioare;

Văzând avizul comisiei de specialitate;

Potrivit dispoziţiunilor art. 129, 133 alin. (1), 139 și 196 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

H O T Ă R Ă Ş T E :

.

Art. 1. –
  1. Se aprobă Planul Urbanistic Zonal – Instituire subzonă de activități economice cu caracter terțiar în zonă cu caracter rezidențial, str. Rodnei nr. 3-7, beneficiară: CATENA PHARMA S.R.L., pentru un teren în suprafață de 2949 mp., aflat în proprietate privată, identificat prin nr. cad. 316750, pe care există fond construit propus spre desființare.

  2. Prin P.U.Z. se reglementează specific imobilul cu nr. cad. 316750, în vederea instituirii unei subzone de activități economice cu caracter terțiar și stabilirea de reglementări urbanistice, după cum urmează:

U.T.R. S_Et* – Subzonă de activități economice cu caracter terțiar situată în zonă cu caracter rezidențial

  • funcțiunea predominantă: activități economice cu caracter terțiar;

  • regimul de construire: deschis;

  • înălțimea maximă admisă: (1-2)S+P+4E, H.maxim = 16 m; construcțiile sau părțile din construcție amplasate la mai puțin de 25 m față de limita laterală nordică, nu vor depăși 4 niveluri supraterane, (1-2)S+P+3E;

  • indicii urbanistici: P.O.T. maxim = 40%, C.U.T. maxim = 2.2 ADC/mp;

  • retragerea față de aliniament: minim 3 m;

  • retragerea față de limitele laterale: minim 4.5 m față de limita sudică, minim 5.5 m față de limita nordică;

  • retragerea față de limita posterioară: minim 12 m;

  • circulațiile și accesele: accesul auto și pietonal se realizeză din str. Rodnei;

  • staționarea autovehiculelor: va fi organizată în interiorul parcelei, la sol și/sau în spații specializate. Necesarul de parcaje va fi dimensionat conform Anexei 2 din R.L.U. aferent P.U.G. Atunci când se prevăd funcţiuni diferite în interiorul aceleiaşi parcele, necesarul de parcaje va fi determinat prin însumarea numărului de parcaje necesar fiecărei funcţiuni în parte;

  • echiparea tehnico-edilitară: toate utilitățile vor fi asigurate prin racordarea la rețelele edilitare publice.

  1. Toate investiţiile propuse prin această documentaţie de urbanism vor fi suportate de beneficiara acesteia.

  2. Regulamentul local de urbanism aferent P.U.Z. se constituie în Anexa 1, Planșa A.04REGLEMENTARI URBANISTICE se constituie în Anexa 2, anexe care fac parte integrată din prezenta hotărâre.

Art. 2. –Se stabileşte perioada de valabilitate a documentaţiei de trei ani de la aprobare.
Art. 3. –Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredinţează Direcţia Generală de Urbanism.

Preşedinte de şedinţă,

Ec. Dan Ștefan Tarcea

Contrasemnează:

Secretarul general al municipiului,

Jr. Aurora Roşca

Nr. 198 din 12 mai 2025

(Hotărârea a fost adoptată cu 25 voturi)