CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI
CLUJ-NAPOCA
HOTĂRÂRE
privind mandatarea Primarului municipiului Cluj-Napoca pentru a vota, în Adunarea generală a Asociației Metropolitane de Transport Public Cluj, încheierea unui act adițional la Contractul nr. 42/29.12.2018 de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de călători, în sensul atribuirii în concesiune, către Compania de Transport Public Cluj-Napoca S.A. a trei automate de eliberare legitimații de călătorie și a zece panouri electronice de afișare a temperaturii, a orei și a timpului de sosire în stație a mijloacelor de transport în comun, aflate în domeniul privat al Comunei Florești
Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca întrunit în ședință extraordinară,
Examinând proiectul de hotărâre privind mandatarea Primarului municipiului Cluj-Napoca pentru a vota, în Adunarea generală a Asociației Metropolitane de Transport Public Cluj, încheierea unui act adițional la Contractul nr. 42/29.12.2018 de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de călători, în sensul atribuirii în concesiune, către Compania de Transport Public Cluj-Napoca S.A., a trei automate de eliberare legitimații de călătorie și a zece panouri electronice de afișare a temperaturii, a orei și a timpului de sosire în stație a mijloacelor de transport în comun, aflate în domeniul privat al Comunei Florești – proiect din inițiativa primarului;
Reținând Referatul de aprobare nr. 533464/1/23.05.2025 al primarului municipiului Cluj-Napoca, în calitate de inițiator;
Analizând Raportul de specialitate nr. 533493/23.05.2025 al Direcției Tehnice, al Direcției Juridice și al Direcției Economice, prin care se propune mandatarea Primarului municipiului Cluj-Napoca pentru a vota, în Adunarea generală a Asociației Metropolitane de Transport Public Cluj, încheierea unui act adițional la Contractul nr. 42/29.12.2018 de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de călători, în sensul atribuirii în concesiune, către Compania de Transport Public Cluj-Napoca S.A. a trei automate de eliberare legitimații de călătorie și a zece panouri electronice de afișare a temperaturii, a orei și a timpului de sosire în stație a mijloacelor de transport în comun, aflate în domeniul privat al Comunei Florești;
Văzând avizul comisiei de specialitate;
Potrivit prevederilor Regulamentul (CE) nr. 1370/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2007 privind serviciile publice de transport feroviar și rutier de călători și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 1191/69 și nr. 1107/70 ale Consiliului, ale art. 2 lit. j), art. 8 alin. 3) lit. d^2), art. 10 alin. (4) și (5), art. 24, art. 25 alin. (4), art. 29 alin. (7) și alin. (11) lit. m) din Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, cu modificările și completările ulterioare, ale art.14 din Legea nr. 92/2007 a serviciilor publice de transport persoane în unitățile administrativ-teritoriale, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 5 alin. (2) lit. c) și art. 16 alin. (3) lit. b) din Statutul Asociației, ale art. 21 alin. (1) al Contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de călători nr. 42/29.12.2018, încheiat între Asociația Metropolitană de Transport Public Cluj (A.M.T.P.C.) și Compania de Transport Public Cluj-Napoca S.A;
Văzând Hotărârea nr. 13/27.02.2025 a Consiliului local al Comunei Florești privind darea în administrare către Compania de Transport Public Cluj-Napoca S.A., a unor bunuri mobile aflate în domeniul privat al Comunei Florești, transmisă de către Asociația Metropolitană de Transport Public Cluj și înregistrată la Primăria municipiului Cluj-Napoca sub nr. 422039/26.03.2025;
Potrivit dispozițiunilor art. 129, art. 133 alin. (2), art. 139 și art. 196 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1 (1) Se aprobă mandatarea domnului primar Emil Boc, în calitate de reprezentant U.A.T. Cluj-Napoca în Adunarea generală a membrilor Asociației Metropolitane de Transport Public Cluj (A.M.T.P.C.), pentru a vota încheierea unui act adițional la Contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de călători nr. 42/29.12.2018, în sensul atribuirii în concesiune către Compania de Transport Public Cluj-Napoca S.A a trei automate de eliberare legitimații de călătorie și a zece panouri electronice de afișare a temperaturii, a orei și a timpului de sosire în stație a mijloacelor de transport în comun, aflate în domeniul privat al Comunei Florești.
(2) Redevența datorată comunei Florești de către Compania de Transport Public Cluj-Napoca S.A. este în sumă de 266,53 lei/an, în cuantum de 0,03% din valoarea bunurilor concesionate.
Art. 2 Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredințează primarul Municipiului Cluj-Napoca.
Art. 3 Prezenta hotărâre se comunică Asociației Metropolitane de Transport Public Cluj și Companiei de Transport Public Cluj-Napoca S.A.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Ec. Dan Ștefan Tarcea
Contrasemnează:
Secretarul general al municipiului,
Jr. Aurora Roșca
Nr. 208 din 30 mai 2025
(Hotărârea a fost adoptată cu 24 voturi)