CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI
CLUJ – NAPOCA
HOTĂRÂRE
privind desființarea construcțiilor cu caracter provizoriu și demontabil amplasate pe Dala de acoperire Canalul Morii, str. Argeș f.n., cu asigurarea valorificării
celor ce rezultă ca urmare a desființării
Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca întrunit în şedinţă ordinară,
Examinând proiectul de hotărâre privind desființarea construcțiilor cu caracter provizoriu și demontabil amplasate pe Dala de acoperire Canalul Morii, str. Argeș f.n., cu asigurarea valorificării celor ce rezultă ca urmare a desființării – proiect din iniţiativa primarului;
Reținând Referatul de aprobare nr. 63773/1/4.02.2025 al primarului municipiului Cluj-Napoca, în calitate de inițiator;
Analizând Raportul de specialitate nr. 67961/451/4.02.2025 al Direcției Patrimoniul municipiului și evidența proprietății, al Direcției Economice și al Direcției Juridice, prin care se propune desființarea construcțiilor cu caracter provizoriu și demontabil amplasate pe Dala de acoperire Canalul Morii, str. Argeș f.n., cu asigurarea valorificării celor ce rezultă ca urmare a desființării;
Văzând avizul comisiei de specialitate;
Potrivit prevederilor art. 87 alin. (5), ale art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. c) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 33 alin. (1) și (2) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată și actualizată, ale art. 2, Anexa 2, Cap. 1 alin. 1.2. din Hotărârea Guvernului nr. 841/1995 (*actualizată*) privind procedurile de transmitere fără plată și de valorificare a bunurilor aparținând instituțiilor publice, ale Hotărârii nr. 79/2021 privind organizarea concursului de soluții, finalizat prin negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare, pentru „Modernizarea Liceului Teoretic Nicolae Bălcescu și a străzilor adiacente” și aprobarea cuantumului pemiilor care urmează să fie acordate, precum și ale art. 5 alin. (1) și art. 6 alin. (1) din Anexa la Hotărârea Guvernului nr. 392/2020 privind aprobarea Normelor tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public şi privat al comunelor, al oraşelor, al municipiilor şi al judeţelor;
Potrivit dispoziţiunilor art. 129, 133 alin. (1), 139 și 196 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1. Se aprobă desființarea construcțiilor cu caracter provizoriu și demontabil amplasate pe Dala de acoperire Canalul Morii, str. Argeș f.n., identificate conform Anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. Se aprobă valorificarea materialelor sau pieselor rezultate în urma desființării construcțiilor prevăzute la art. 1, potrivit Hotărârii Guvernului nr. 841/1995.
Art. 3. Comisia specială de inventariere a domeniului public și privat al Municipiului Cluj-Napoca, reglementată potrivit prevederilor art. 357 alin. (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare și ale art. 5 din Anexa la Hotărârea Guvernului nr. 392/2020 privind aprobarea Normelor tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public şi privat al comunelor, al oraşelor, al municipiilor şi al judeţelor, va asigura actualizarea inventarului bunurilor care aparțin domeniului privat al Municipiului Cluj-Napoca cu imobilul care face obiectul prezentei hotărâri.
Art. 4. Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredinţează Direcția Tehnică, Direcția Economică, Direcția Administrare, Direcția Patrimoniul municipiului și evidența proprietății.
Preşedinte de şedinţă,
Ec. Dan Ștefan Tarcea
Contrasemnează:
Secretarul general al municipiului,
Jr. Aurora Roșca
Nr. 42 din 17 februarie 2025
(Hotărârea a fost adoptată cu 25 voturi)