CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI
CLUJ-NAPOCA
HOTĂRÂRE
privind alocarea sumei de 50.000 de lei, de la bugetul local pe anul 2026, pentru Asociația Terra Incognita, în vederea realizării proiectului
„Un Episcop pe Drumul Crucii – Marton Áron, 130”
Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca întrunit în ședință extraordinară,
Examinând proiectul de hotărâre privind alocarea sumei de 50.000 de lei, de la bugetul local pe anul 2026, pentru Asociația Terra Incognita, în vederea realizării proiectului „Un Episcop pe Drumul Crucii – Marton Áron, 130” – proiect din inițiativa primarului;
Reținând Referatul de aprobare nr. 580183/1/4.06.2026 al primarului municipiului Cluj-Napoca, în calitate de inițiator;
Analizând Raportul de specialitate nr. 580898/426/4.06.2026 al Direcției Generale Comunicare, dezvoltare locală și management proiecte – Serviciul Management proiecte sociale, culturale și sportive, al Direcției Juridice și al Direcției Economice, prin care se propune alocarea sumei de 50.000 de lei, de la bugetul local pe anul 2026, pentru Asociația Terra Incognita, în vederea realizării proiectului „Un Episcop pe Drumul Crucii – Marton Áron, 130”;
Văzând avizul comisiei de specialitate;
Ținând cont de Procesul-verbal din data de 26.05.2026 și 3.06.2026 al Comisiei de analiză și selecție a proiectelor depuse în baza Regulamentului privind regimul finanțărilor nerambursabile de la bugetul local, alocate pentru activități nonprofit de interes general, conform Legii nr. 350/2005;
Având în vedere prevederile Legii nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general, cu modificările și completările ulterioare, ale Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanțarea şi plata cheltuielilor bugetare, aprobate prin Ordinul nr. 1.140/2025 al Ministerului Finanțelor Publice, ale Regulamentului privind regimul finanțărilor nerambursabile de la bugetul local, alocate pentru activități nonprofit de interes general, conform Legii nr. 350/2005, aprobat prin Hotărârea nr. 858/2018, astfel cum a fost modificată prin Hotărârea nr. 595/2021, precum și ale Hotărârii nr. 149/2026 privind aprobarea bugetului general al municipiului Cluj-Napoca pe anul 2026;
Potrivit dispozițiunilor art. 129, 133 alin. (2) lit. a), 139 și 196 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1. Se aprobă alocarea sumei de 50.000 de lei, de la bugetul local pe anul 2026, pentru Asociația Terra Incognita, în vederea realizării proiectului „Un Episcop pe Drumul Crucii – Marton Áron, 130”, pentru susținerea activităților privind organizarea unui serii de șapte evenimente publice dedicate comemorării a 130 de ani de la nașterea episcopului Márton Áron, prin proiecții, audiții muzicale, discuții și expuneri tematice bazate pe o arhivă istorică biografică editată și ecranizată, cu accent pe valorile toleranței, respectului reciproc și memoriei comune interetnice și interconfesionale, evidențiind rolul episcopului în apărarea demnității umane, solidaritatea cu alte comunități religioase și poziția sa publică împotriva deportării evreilor și a represiunii politice.
Art. 2. Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredințează Direcția Generală Comunicare, dezvoltare locală și management proiecte și Direcția Economică.
Președinte de ședință,
Ec. Dan Ștefan Tarcea
Contrasemnează:
Secretarul general al municipiului,
Jr. Aurora Roșca
Nr. 432 din 9 iunie 2026
(Hotărârea a fost adoptată cu 22 voturi)