CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI
CLUJ-NAPOCA
HOTĂRÂRE
privind trecerea din domeniul public în domeniul privat al municipiului Cluj-Napoca a imobilului pasarela pietonală
str. Oașului-str. Răsăritului și desființarea acestuia
Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca întrunit în şedinţă ordinară,
Examinând proiectul de hotărâre privind trecerea din domeniul public în domeniul privat al municipiului Cluj-Napoca a imobilului pasarela pietonală str. Oașului-str. Răsăritului și desființarea acestuia – proiect din iniţiativa primarului;
Reținând Referatul de aprobare nr. 508585/1/3.05.2023 al primarului municipiului Cluj-Napoca, în calitate de inițiator;
Analizând Raportul de specialitate nr. 508864 din 3.05.2023 al Direcţiei Patrimoniul municipiului şi evidenţa proprietăţii și al Direcției Juridice, prin care se propune trecerea din domeniul public în domeniul privat al municipiului Cluj-Napoca a imobilului pasarela pietonală str. Oașului-str. Răsăritului și desființarea acestuia;
Având în vedere Raportul de expertiză tehnică întocmit de expert tehnic atestat ing. Danciu Alexandra-Denisa,în vederea elaborării documentației tehnice pentru autorizarea executării lucrărilor de desființare pasarelă pietonală str. Oașului-str. Răsăritului, Hotărârea nr. 653/2019 privind aprobarea documentației și a indicatorilor tehnico-economici pentru realizarea obiectivului de investiții „Construire Pod peste Râul Someș care face legătura între strada Oașului și strada Răsăritului” actualizată prin Hotărârea nr. 691/2021 privind actualizarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Construire Pod peste Râul Someș care face legătura între strada Oașului și strada Răsăritului” și ținând cont de Certificatul de Urbanism nr. 1128 din 3.05.2022, emis în vederea elaborării documentației tehnice pentru autorizarea executării lucrărilor de desființare pasarelă pietonală str. Oașului-str. Răsăritului;
Potrivit prevederilor art. 129 alin. (2) lit. c), 289 alin. (2) și (3) și 361 alin. (2)-(4) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 1 alin. (1) și art. 7 alin. (17) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, ale art. 5 alin. (1) și 6 alin. (3) lit. d) din Anexa la Hotărârea Guvernului nr. 392/2020 privind aprobarea Normelor tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public şi privat al comunelor, al oraşelor, al municipiilor şi al judeţelor, ale art. 2, Anexa 2, Cap. 1 alin. (1.2.) din Hotărârea Guvernului nr. 841/1995 (*actualizată*) privind procedurile de transmitere fără plată şi de valorificare a bunurilor aparţinând instituţiilor publice, precum și ale Hotărârii Guvernului nr. 193/2006, Anexa 11, poziția nr. 1844;
Văzând avizul comisiei de specialitate;
Potrivit dispoziţiunilor art. 129, 133 alin. (1), 139 și 196 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1. (1) Se aprobă trecerea din domeniul public, în domeniul privat al municipiului Cluj-Napoca, a imobilului identificat pasarela pietonală str. Oașului-str. Răsăritului, având în vedere starea degradată a construcției, conform Raportului de expertiză tehnică nr. 6/2023, întocmit de expert tehnic atestat M.L.P.A.T. ing. Danciu Alexandra Denisa.
(2) Valoarea de inventar a imobilului pasarela pietonală str. Oașului-str. Răsăritului este de 95.140,51 lei.
Art. 2. Se aprobă desființarea imobilului identificat la art. 1.
Art. 3. Se aprobă valorificarea materialelor sau pieselor rezultate în urma desființării sau a dezmembrării acestora, potrivit Hotărârii Guvernului nr. 841/1995.
Art. 4. Comisia specială de inventariere a domeniului public și privat al Municipiului Cluj-Napoca, reglementată potrivit prevederilor art. 289 alin. (2) și (3) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ cu modificările și completările ulterioare și ale art. 5 din Anexa la Hotărârea Guvernului nr. 392/2020 privind aprobarea Normelor tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public şi privat al comunelor, al oraşelor, al municipiilor şi al judeţelor, va asigura actualizarea inventarului bunurilor care aparțin domeniului public al Municipiului Cluj-Napoca, conform Anexei 11 la Hotărârea Guvernului nr. 193/2006, în sensul radierii din inventar a bunului imobil ce face obiectul prezentei hotărâri.
Art. 5. Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredinţează Direcţia Patrimoniul municipiului şi evidenţa proprietăţii, Direcția Economică, Direcția Ecologie urbană și spații verzi și Direcția de Administrare.
Preşedinte de şedinţă,
Ec. Dan Ștefan TARCEA
Contrasemnează:
Secretarul general al municipiului,
Jr. Aurora ROŞCA
Nr. 441 din 15 mai 2023
(Hotărârea a fost adoptată cu 20 voturi)