CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI

CLUJ-NAPOCA

H O T Ă R Â R E

privind punerea la dispoziţia Comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată

asupra terenurilor a unei cote părți din imobilul situat în municipiul Cluj-Napoca, str. Regele Ferdinand nr. 5, înscris în C.F. nr. 256894 Cluj-Napoca, în vederea punerii în executare a unei hotărâri judecătorești

Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca întrunit în şedinţă ordinară,

Examinând proiectul de hotărâre privind punerea la dispoziţia Comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a unei cote părți din imobilul situat în municipiul Cluj-Napoca, str. Regele Ferdinand nr. 5, înscris în CF nr. 256894 Cluj-Napoca, în vederea punerii în executare a unei hotărâri judecătorești – proiect din iniţiativa primarului;

Reținând Referatul de aprobare nr. 603375/1/1.07.2025 al primarului municipiului Cluj-Napoca, în calitate de inițiator;

Analizând Raportul de specialitate nr. 603477/45/41/30/1.07.2025 al Direcţiei Patrimoniul municipiului şi evidenţa proprietăţii, al Direcției Economice și al Direcției Juridice, prin care se propune punerea la dispoziţia Comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a unei cote părți din imobilul situat în municipiul Cluj-Napoca, str. Regele Ferdinand nr. 5, înscris în CF nr. 256894 Cluj-Napoca, în vederea punerii în executare a unei hotărâri judecătorești;

Văzând avizul comisiei de specialitate;

Reţinând prevederile art. 87 alin. (5) și 129 alin. (2) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 622 alin. (1) din Codul de procedură civilă, republicat și ale Sentinței Civile nr. 4448/18.09.2024, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în Dosarul nr. 5994/211/2021, rămasă definitivă prin Decizia Civilă nr. 653/2025, a Tribunalului Cluj;

Potrivit dispoziţiunilor art. 129, 133 alin. (1), 139 și 196 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

H O T Ă R Ă Ş T E :

Art. 1. Se aprobă punerea la dispoziţia Comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a suprafeței de teren ce reprezintă cota de 186/277, ce aparține Statului Român, din curtea imobilului situat în municipiul Cluj-Napoca, strada Regele Ferdinand nr. 5, imobil înscris în C.F. nr. 256894 Cluj-Napoca, cu nr. topo 229/2, în vederea punerii în executare a Sentinței Civile nr. 4448/18.09.2024, pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în Dosarul nr. 5994/211/2021, rămasă definitivă prin Decizia Civilă nr. 653/2025 a Tribunalului Cluj, beneficiar – Gorun Horacius Tony.

Art. 2. Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredinţează Direcţia Patrimoniul municipiului şi evidenţa proprietăţii şi Serviciul Revendicări, fond funciar şi registru agricol.

Președinte de ședință,

Ec. Dan Ștefan Tarcea

Contrasemnează:

Secretarul general al municipiului,

Jr. Aurora Roşca

Nr. 456 din 7 iulie 2025

(Hotărârea a fost adoptată cu 25 voturi)