CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI

CLUJ-NAPOCA

H O T Ă R Â R E

privind aprobarea Studiului de oportunitate pentru achiziționarea mijloacelor de transport public – autobuze electrice cu baterie și cu pile de combustie (Cu H2)

Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca întrunit în şedinţă ordinară,

Examinând proiectul de hotărâre privind aprobarea Studiului de oportunitate pentru achiziționarea mijloacelor de transport public – autobuze electrice cu baterie și cu pile de combustie (Cu H2) proiect din inițiativa primarului;

Reținând Referatul de aprobare nr. 43347/18.01.2024 al primarului municipiului Cluj-Napoca, în calitate de iniţiator;

Analizând Raportul de specialitate nr. 43369/18.01.2024 al Direcției Generale Comunicare, dezvoltare locală și management proiecte – Serviciul Strategie şi dezvoltare locală, management proiecte, al Direcției Economice și al Direcției Juridice, prin care se propune aprobarea Studiului de oportunitate pentru achiziționarea mijloacelor de transport public – autobuze electrice cu baterie și cu pile de combustie (Cu H2);

Reținând prevederile Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană (S.I.D.U.), pentru perioada 2021-2030, aprobată prin Hotărârea nr. 1/2022 și a Planului de Mobilitate Urbană Durabilă (P.M.U.D) pentru perioada 2021-2030, aprobat prin Hotărârea nr. 2/2022;

Ținând cont de prevederile Ghidului Solicitantului „Utilizarea crescută a transportului public și a altor forme de mobilitate urbană ecologice (Mobilitate urbană) – Municipii reședință de județ” – POR NV;

Văzând avizul comisiei de specialitate;

Potrivit dispoziţiunilor art. 129, 133 alin. (1), 139 și 196 din O.U.G nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,

H O T Ă R Ă Ş T E :

Art.1. Se aprobă Studiul de oportunitate pentru achiziționarea mijloacelor de transport public – autobuze electrice cu baterie și cu pile de combustie (Cu H2), conform Anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.2. Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredinţează Serviciul Strategie şi dezvoltare locală, management proiecte.

Preşedinte de şedinţă,

Ec. Dan Ștefan Tarcea

Contrasemnează:

Secretarul general al municipiului,

Jr. Aurora Roșca

Nr. 46 din 22 ianuarie 2024

(Hotărârea a fost adoptată cu 23 voturi)