CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI

CLUJ-NAPOCA

HOTĂRÂRE

privind aprobarea unor măsuri de organizare, funcționare și finanțare a Creșei pentru Educație Timpurie Cluj-Napoca, urmare a reorganizării ca unitate de învățământ cu personalitate juridică

Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca întrunit în ședință extraordinară convocată de îndată,

Examinând proiectul de hotărâre privind aprobarea unor măsuri de organizare, funcționare și finanțare a Creșei pentru Educație Timpurie Cluj-Napoca, urmare a reorganizării ca unitate de învățământ cu personalitate juridică – proiect din inițiativa primarului;

Reținând Referatul de aprobare nr. 575230/1/14.06.2022 al primarului municipiului Cluj-Napoca, în calitate de inițiator;

Analizând Raportul de specialitate nr. 575342/5/14.06.2022 al Creșei pentru Educație Timpurie Cluj-Napoca, al Direcției Juridice și al Direcției Economice, prin care se propune aprobarea unor măsuri de organizare, funcționare și finanțare a Creșei pentru Educație Timpurie Cluj-Napoca, urmare a reorganizării ca unitate de învățământ cu personalitate juridică;

Văzând avizul comisiilor de specialitate;

Având în vedere prevederile art. 1 alin. (1) lit. c), alin. (2), art. 6 alin. (1)-(5), art. 33 alin. (1) și (2), art. 35 alin. (1) lit. b) și alin. (3), art. 43, art. 44 alin. (1), (2) și (5), art. 54, art. 58-60 și art. 62 din H.G. nr. 566/2022 privind aprobarea Metodologiei de organizare și funcționare a creșelor și a altor unități de educație timpurie antepreșcolară, ale art. 27 alin. (1), (1^1) și (1^3) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, ale art. II, art. III, art. V și art. VI din O.U.G. nr. 100/2021 pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011 și abrogarea unor acte din domeniul protecției sociale, cu modificările și completările ulterioare, ale art. II și art. III din Legea 17/2022 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 100/2021 pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011 și abrogarea unor acte normative din domeniul protecției sociale, ale art. 40 alin. (2) lit. a) și e), art. 173 și 174 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 1, art. 2, art. 4, art. 5 alin. (1), art. 6, art. 7, art. 12, art. 13 și 15 din Legea nr. 67/2006 privind protecția drepturilor salariaților în cazul transferului intreprinderii, al unității sau al unor părți ale acestora, forma consolidată, ale Anexei I, II și VII din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fondurile publice, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 22 alin. (3) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 129 alin. (2) lit. a), alin. 3 lit c) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, ale Hotărârii nr. 788/2016 privind înființarea unui centru bugetar cu personalitate juridică în subordinea Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca, ale Hotărârii nr. 76/2022 (aprobarea schimbării denumirii serviciului public de interes local, din Centrul Bugetar de Administrare Creșe în Creșa pentru Educație Timpurie), precum și ale Hotărârii nr. 156/2022 privind completarea Anexei 1 la Hotărârea nr. 931/2020, astfel cum a fost modificată și completată prin Hotărârea nr. 592/2021 (aprobarea rețelei școlare a unităților de învățământ de stat și particular preuniversitar, cu structurile aferente, de pe raza municipiului Cluj-Napoca, pentru anul școlar 2021-2022);

Văzând avizul de principiu al Inspectoratului Școlar Județean Cluj, exprimat prin Adresa nr. 6144/2022, înregistrată la Primăria municipiului Cluj-Napoca sub nr. 576877/2022;

Potrivit dispozițiilor art. 129, 134 alin. (4), 139 și 196 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

HOTĂRĂȘTE :

Art. 1 Se aprobă Statul de funcții și Organigrama Creșei pentru Educație Timpurie Cluj-Napoca, urmare a reorganizării ca unitate de învățământ cu personalitate juridică, conform Anexelor 1 și 2, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2 Finanțarea Creșei pentru Educație Timpurie Cluj-Napoca este asigurată de la bugetul de stat, în limita costului standard per antepreșcolar, autoritatea publică locală putând contribui la finanțarea acesteia în limita bugetului aprobat, inclusiv în ceea ce privește cheltuielile de personal, în conformitate cu prevederile art. 176 din Codul muncii și ale Legii nr. 67/2006.

Art. 3 De la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, își încetează aplicabilitatea Hotărârea nr. 567/2021 și se modifică Anexa 2 la Hotărârea nr. 420/2022, în sensul schimbării denumirii din Centrul Bugetar de administrare creșe în Creșă pentru Educație Timpurie, în conformitate cu Hotărârea nr. 76/2022.

Art. 4 Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredințează Creșa pentru Educație Timpurie Cluj-Napoca.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Ec. Dan Ștefan TARCEA

CONTRASEMNEAZĂ:

Secretarul general al municipiului,

Jr. Aurora ROȘCA

Nr. 466 din 16 iunie 2022

(Hotărârea a fost adoptată cu 26 voturi)