CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI

CLUJ – NAPOCA

H O T Ă R Â R E

privind încetarea la termen a Contractului de asociere

în participațiune nr. 48 din 17.05.2002, astfel cum acesta a fost modificat prin act adițional,

încheiat cu S.C. EURONIC IMPEX S.R.L.

Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca întrunit în şedinţă ordinară,

Examinând proiectul de hotărâre privind încetarea la termen a Contractului de asociere în participațiune nr. 48 din 17.05.2002, astfel cum acesta a fost modificat prin act adițional, încheiat cu S.C. EURONIC IMPEX S.R.L. – proiect din iniţiativa primarului;

Reținând Referatul de aprobare nr. 605558/1/30.06.2022 al primarului municipiului Cluj-Napoca, în calitate de inițiator;

Analizând Raportul de specialitate nr. 605636/45/30.06.2022 al Direcției Patrimoniul municipiului și evidența proprietății, al Direcției Economice și al Direcției Juridice, prin care se propune încetarea la termen a Contractului de asociere în participațiune nr. 48 din 17.05.2002, astfel cum acesta a fost modificat prin act adițional, încheiat cu S.C. EURONIC IMPEX S.R.L.;

zând avizul comisiei de specialitate;

Potrivit prevederilor art. 129 alin. 1, alin. 2 lit. c, alin. 6 lit. b, alin. 9 lit. a din O.U.G nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 4 alin. 4.4.1 și alin 4.4.2, art. 5 alin. 5.1, art. 9 alin. 9.1 din Contractul de asociere în participațiune nr. 48 din 17.05.2002, ale art. 28 alin. 3 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;

Potrivit dispoziţiunilor art. 129, 133 alin. 1, 139 și 196 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

H O T Ă R Ă Ş T E :

Art. 1. Se aprobă încetarea la termen a Contractului de asociere în participațiune nr. 48 din 17.05.2002, astfel cum acesta a fost modificat prin act adițional, încheiat cu S.C. EURONIC IMPEX S.R.L., urmând a fi făcută aplicarea prevederilor art. 4.4 alin. 4.4.1. și 4.4.2 din contract.

Art. 2. Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredinţează Direcţia Patrimoniul municipiului şi evidenţa proprietăţii, Direcţia Economică şi Direcția Juridică.

Preşedinte de şedinţă,

Ec. Dan Ștefan TARCEA

Contrasemnează:

Secretarul general al municipiului,

Jr. Aurora ROŞCA

Nr. 477 din 7 iulie 2022

(Hotărârea a fost adoptată cu 21 voturi)