CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI

C L U J – N A P O C A

H O T Ă R Â R E

privind încheierea actului adițional la contractul de delegare a gestiunii privind serviciile de transport public local, între Asociația Metropolitană de Transport Public Cluj și Compania de Transport Public Cluj-Napoca S.A., având ca obiect delegarea serviciului de transport public local pe raza U.A.T. Petreștii de Jos

Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca întrunit în şedinţă ordinară,

Examinând proiectul de hotărâre privind încheierea actului adițional la contractul de delegare a gestiunii privind serviciile de transport public local, între Asociația Metropolitană de Transport Public Cluj și Compania de Transport Public Cluj-Napoca S.A., având ca obiect delegarea serviciului de transport public local pe raza U.A.T. Petreștii de Jos – proiect din iniţiativa primarului;

Reținând Referatul de aprobare nr. 528.584/2023 al primarului municipiului Cluj-Napoca, în calitate de inițiator;

Analizând Raportul de specialitate nr. 528.664/44.10 din 11.05.2023 al Direcţiei Tehnice, al Direcției Juridice și al Direcției Economice, prin care se propune încheierea actului adițional la contractul de delegare a gestiunii privind serviciile de transport public local, între Asociația Metropolitană de Transport Public Cluj și Compania de Transport Public Cluj-Napoca S.A., având ca obiect delegarea serviciului de transport public local pe raza U.A.T. Petreștii de Jos;

Văzând avizul comisiei de specialitate;

Potrivit prevederilor art. 5 alin. (2) lit. b), art. 13 alin. (1), art. 13 alin. (4), art. 16 alin. (3) și art. 21 alin. (1) din Statutul Asociației Metropolitane de Transport Public Cluj, ale art. 8 alin. (3), art. 10 alin. (50, art. 29 alin. (7) din Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 24 alin. (1) din Legea nr. 92/2007 a serviciilor publice de transport persoane în unitățile administrativ-teritoriale și ale art. 35 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale;

Văzând Hotărârea nr. 186/2023 privind acceptarea comunei Petreștii de Jos în Asociația Metropolitană de Transport Public Cluj, Hotărârea nr. 1/7.04.2023 a Adunării Generale Ordinare a Asociației Metropolitane de Transport Public Cluj privind acceptarea U.A.T. Aiton și U.A.T. Petreștii de Jos în calitate de membre ale Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Asociația Metropolitană de Transport Public Cluj”, Încheierea civilă nr. 5187/CC/27.04.2023 a Judecătoriei Cluj-Napoca, precum și Hotărârea nr. 23/2023 a Cosiliului local al Comunei Petreștii de Jos privind acordarea unui mandat special reprezentantului U.A.T. comuna Petreștii de Jos în Adunarea Generală a Asociaților A.D.I. Asociația Metropolitană de Transport Public Cluj, în vederea delegării gestiunii serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate la nivelul comunei Petreștii de Jos;

Potrivit dispoziţiunilor art. 129, 133 alin. (1), 139 și 196 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

H O T Ă R Ă Ş T E :

Art. 1. Se aprobă încheierea actului adițional la Contractul de delegare a gestiunii nr. 42/29.12.2018, între Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Asociația Metropolitană de Transport Public Cluj (A.M.T.P.C.) și Compania de Transport Public Cluj-Napoca S.A., având ca obiect delegarea serviciului de transport public local pe raza U.A.T. Petreștii de Jos.

Art. 2. Se mandatează Primarul municipiului Cluj-Napoca, în calitate de reprezentant al Municipiului Cluj-Napoca în Adunarea Generală a Asociației Metropolitane de Transport Public Cluj, pentru a vota în conformitate cu cele prevăzute la art. 1.

Art. 3. Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredinţează domnul Emil Boc, Primarul municipiului Cluj-Napoca, Direcția Tehnică și Compania de Transport Public Cluj-Napoca S.A.

Preşedinte de şedinţă,

Ec. Dan Ștefan Tarcea

Contrasemnează:

Secretarul general al municipiului,

Jr. Aurora Roșca

Nr. 489 din 15 mai 2023

(Hotărârea a fost adoptată cu 22 voturi)