CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI

CLUJ-NAPOCA

H O T Ă R Â R E

privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal de restructurare urbană,

dezvoltare ansamblu cu funcțiuni mixte, str. Septimiu Severus nr. 4,

Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca întrunit în şedinţă ordinară,

Examinând proiectul de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal de restructurare urbană, dezvoltare ansamblu cu funcțiuni mixte, str. Septimiu Severus nr. 4 – proiect din iniţiativa primarului;

Reținând Referatul de aprobare nr. 693350/1/30.07.2026. conex cu nr. 601754/1/15.06.2026, al primarului municipiului Cluj-Napoca, în calitate de inițiator;

Analizând Raportul de specialitate nr. 693485/433/30.07.2026, conex cu nr. 601818/433/15.06.2026, al Direcţiei Generale de Urbanism și al Direcției Juridice, prin care se propune aprobarea Planului Urbanistic Zonal de restructurare urbană, dezvoltare ansamblu cu funcțiuni mixte, str. Septimiu Severus nr. 4, beneficiară: S.C. AGREGATUL CĂPUȘ S.R.L;

Reținând Avizul de oportunitate nr. 186 din 5.08.2024 și Avizele Arhitectului șef nr. 163 din 8.10.2025, nr. 27 din 6.03.2026 și nr. 63 din 11.05.2026, precum și avizele organismelor teritoriale interesate;

Potrivit prevederilor art. 56 al Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările şi completările ulterioare şi ţinând cont de prevederile Regulamentului Local de Urbanism, aprobat prin Hotărârea nr. 493/2014, cu modificările și completările ulterioare;

Văzând avizul comisiei de specialitate;

Potrivit dispoziţiunilor art. 129, 133 alin. (1), 139 și 196 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

H O T Ă R Ă Ş T E:

Art. 1. Se aprobă contractul de restructurare încheiat între Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca și Municipiul Cluj-Napoca, pe de o parte și investitor, pe de altă parte și P.U.Z. de restructurare urbană, dezvoltare ansamblu cu funcțiuni mixte, str. Septimiu Severus nr. 4, cu Regulamentul local de urbanism aferent acestuia, pentru un teren în suprafață de 5500 mp, aflat în proprietate privată, identificat prin nr. cad. 259849, beneficiară: S.C. AGREGATUL CĂPUȘ S.R.L.

  1. Documentația reglementează:

    U.T.R. Rim_A – zonă mixtă

  2. – funcțiunea predominantă: structură funcțională mixtă, incluzând locuire colectivă, activități terțiare și administrative; locuirea va ocupa maxim 70% din suprafața construită desfăşurată totală;

  3. – regimul de construire: deschis;

  4. – înălțimea maximă admisă: (1-3)S+P+8E+R, H maxim = 33 m, respectiv (1-3)S+P+6E după adâncimea de 75 m de la aliniament (nr. cad. 335629). Suplimentar, se admite realizarea unui nivel tehnic (care va cuprinde zona de centrale termice colective, CTA-uri, camere tehnice), cu condiția ca suprafața construită să fie de maxim 20% din suprafața construită a ultimului nivel;

  5. – indicii urbanistici: P.O.T. maxim = 60%, C.U.T. maxim = 2,8 ADC/mp. Pentru nivelele cu destinaţie de locuire A.C. maximă = 40% x St (suprafaţa terenului). Suprafața de referință pentru calculul indicilor urbanistici este suprafața parcelei inițiale (nr. cad. 259849);

  6. – amplasarea față de aliniament: construcțiile vor fi amplasate în retragere față de aliniament, în conformitate cu planșa „Reglementări urbanistice- zonificare”, respectiv minim 10 m față de circulația publică ( nr. cad. 335629) și minim 5 m față de strada Antonius Pius;

  7. – retragerea față de limitele laterale și posterioară: minim 6 m;

  8. – circulații și accesele: accesul auto și pietonal în incintă se realizează direct din circulaţie publică (nr. cad. 335629). Se admite realizarea de accese suplimentare pietonale și auto, din strada Antonio Pius, într-o etapă ulterioară, după realizarea integrală a străzii. Se vor prevedea accese pietonale şi carosabile de acces la garaje, conform normelor; pentru amenajările curților cu rol pietonal și carosabil din interiorul parcelelor se recomandă utilizarea învelitorilor permeabile.

  9. staționarea autovehiculelor: se va organiza în interiorul parcelei, în proporţie minimă de 75% în spaţii specializate, dispuse subteran. Necesarul de parcaje va fi dimensionat conform Anexei 2 la R.L.U. aferent P.U.G. Parcajele amenajate la sol vor respecta normele sanitare în vigoare, respectiv vor păstra o distanță minimă de 5 m față de ferestrele camerelor de locuit; suplimentar, vor asigura locuri de parcare pentru vizitatori, pentru staționare de scurtă durată (~10% din numărul total de locuri de parcare);

  10. echiparea tehnico-edilitară: zona va fi echipată edilitar complet ca precondiţie a autorizării construcţiilor de orice fel. Toate clădirile se vor racorda pentru asigurarea utilităţilor necesare la reţelele edilitare publice. Se interzice conducerea apelor meteorice spre domeniul public sau spre parcelele vecine. Firidele de branşament şi contorizare vor fi integrate în clădiri. Se interzice dispunerea aeriană a cablurilor de orice fel (electrice, telefonice, CATV etc.). Fiecare parcelă va dispune de un spaţiu interior parcelei (eventual integrat în clădire) destinat colectării selective (pe 5 fracții) a deşeurilor menajere, accesibil din spaţiul public.

  11. Prin grija și pe cheltuiala investitorului, vor fi realizate următoarele obiective de utilitate publică (cf. propunerii din contractul de restructurare):

  12. un spațiu (unitate individuală) cu suprafața utilă de minim 200 mp, de la parterul imobilului, cu acces din exterior, va fi trecut în proprietatea Municipiului Cluj-Napoca, cu titlu gratuit, în termen de maxim 6 luni de la recepția imobilului, la nivel semifinisat;

  13. suprafețele de teren necesare regularizării circulației publice (nr. cad. 335629) și realizării străzii Antonius Pius, vor fi dezmembrate din parcela inițială (nr. cad. 259849) și înscrise în CF cu titlu de „drum” anterior emiterii autorizației de construire pentru imobilul mixt, iar până la recepția construcției vor fi transferate în domeniul public cu titlu gratuit.

La faza D.T.A.C. se va obține avizul Autorității Aeronautice Civile Române pentru construcțiile care depășesc 25 m.

La faza D.T.A.C. proiectul va fi supus avizării în Comisia de Estetica urbană.

Toate investiţiile propuse prin această documentaţie de urbanism vor fi suportate de beneficiara acesteia.

Contractul de restructurare se constituie în Anexa 1, Regulamentul local de urbanism aferent P.U.Z. se constituie în Anexa 2 și Planșa U.11– Reglementări urbanistice se constituie în Anexa 3, anexe care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2.Se stabileşte perioada de valabilitate a documentaţiei de șapte ani de la aprobare.

 

Art. 3.Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredinţează Direcţia Generală de Urbanism.
 

Preşedinte de şedinţă,

Ec. Dan Ștefan Tarcea

 

 

Contrasemnează:

Secretarul general al municipiului,

Jr. Aurora Roşca

Nr. 549 din 6 august 2026

(Hotărârea a fost adoptată cu 24 voturi)