CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI

CLUJ-NAPOCA

H O T Ă R Â R E

privind declararea ca bun de interes public local a imobilului situat în

municipiul Cluj-Napoca, str. Avram Iancu nr. 13-15, ap. 2 și trecerea acestuia

în domeniul public al municipiului Cluj-Napoca

Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca întrunit în şedinţa ordinară,

Examinând proiectul de hotărâre privind declararea ca bun de interes public local a imobilului situat în municipiul Cluj-Napoca, str. Avram Iancu nr. 13-15, ap. 2 și trecerea acestuia în domeniul public al municipiului Cluj-Napoca – proiect din iniţiativa primarului;

Reținând Referatul de aprobare nr. 573751/1/8.07.2024 al primarului municipiului Cluj-Napoca, în calitate de inițiator;

Analizând Raportul de specialitate nr. 574005/45/41/30/8.07.2024 al Direcţiei Patrimoniul municipiului şi evidenţa proprietăţii, al Direcției Economice și al Direcției Juridice, prin care se propune declararea ca bun de interes public local a imobilului situat în municipiul Cluj-Napoca, str. Avram Iancu nr. 13-15, ap. 2;

Văzând avizul comisiei de specialitate;

Potrivit prevederilor art. 555 și 863 din Codul civil, ale art. 129 alin. (2) lit. c), ale art. 286 alin. (4), ale art. 289 alin. (2) și (3), ale art. 296 alin. (2) și (7), ale Anexei 4 alin. (5) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare și ale art. 5 și 6 alin. (3) lit. c) din Anexa la Hotărârea Guvernului nr. 392/2020 privind aprobarea Normelor tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public şi privat al comunelor, al oraşelor, al municipiilor şi al judeţelor;

Reținând Dispoziția nr. 4624/19.12.2023 a primarului municipiului Cluj-Napoca și Hotărârea nr. 99/4.03.2024 privind declararea ca bunuri de interes public local a imobilelor situate în municipiul Cluj-Napoca, str. Avram Iancu nr. 13-15, ap. 4, 5, 8, 9 și 18 și trecerea acestora în domeniul public al municipiului Cluj-Napoca;

Potrivit dispoziţiunilor art. 129, 133 alin. (1), 139 și 196 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

H O T Ă R Ă Ş T E :

Art. 1. (1) Se aprobă declararea ca bun de interes public local a imobilului situat în municipiul Cluj-Napoca, str. Avram Iancu nr. 13-15, ap. 2, identificat cu nr. topo 534/II, înscris în CF nr. 307301-C1-U7 Cluj-Napoca, în proprietatea Municipiului Cluj-Napoca, domeniul privat, cu suprafața utilă de 56,11 mp., în care își desfășoară activitatea Primăria municipiului Cluj-Napoca, Biroul Relații externe și investitori.

(2) Imobilul are valoarea de inventar de 416.273,96 lei.

Art. 2. Se aprobă trecerea, din domeniul privat, în domeniul public al municipiului Cluj-Napoca, a imobilului identificat la art. 1.

Art. 3. Comisia specială de inventariere a domeniului public și privat al Municipiului Cluj-Napoca, reglementată potrivit prevederilor art. 289 alin. (2) și (3) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare și ale art. 5 din Anexa la Hotărârea Guvernului nr. 392/2020 privind aprobarea Normelor tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public şi privat al comunelor, al oraşelor, al municipiilor şi al judeţelor, va asigura actualizarea inventarului bunurilor care aparțin domeniului public al Municipiului Cluj-Napoca, în sensul completării acestuia cu bunul imobil inclus în domeniul public al Municipiului Cluj-Napoca, ce face obiectul prezentei hotărâri.

Art. 4. Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredinţează Direcţia Patrimoniul municipiului şi evidenţa proprietăţii și Direcția Economică.

Președinte de ședință,

Ec. Dan Ștefan Tarcea

Contrasemnează:

Secretarul general al municipiului,

Jr. Aurora Roșca

Nr. 552 din 22 iulie 2024

(Hotărârea a fost adoptată cu 23 voturi)