CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI
CLUJ-NAPOCA

HOTĂRÂRE

privind vânzarea locuinţei situată în municipiul Cluj-Napoca, str. Paris nr. 66,ap. 3, în favoarea numitului Agoston losif

 

Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca întrunit în şedinţă ordinară,

Examinând proiectul de hotărâre privind vânzarea locuinței situată în municipiul Cluj-Napoca, str. Paris nr. 66, ap. 3, în favoarea numitului Agoston Iosif – proiect din inițiativa primarului şi a consilierilor locali: Dan Ştefan Tarcea şi Constantin Ioan Tomoş;

Analizând Referatul nr. 325962/451/24.06.2019 al Direcției patrimoniul municipiului şi evidenţa proprietății prin care se propune vânzarea locuinţei situată în municipiul Cluj-Napoca, str. Paris, nr. 66, ap. 3, în favoarea numitului Agoston Iosif;

Reținând prevederile Legii 112/1995, actualizată, ale H.G. nr. 20/1996, precum şi Procesul-verbal al Comisiei tehnice mixte de specialitate pentru evaluarea și vânzarea locuințelor din fondul locativ de stat, din data de 24.06.2019;

Văzând avizul comisiei de specialitate;

Potrivit dispoziţiunilor art. 36, 39 al. 1 şi 45 din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

HOTĂRĂŞTE:

Art. 1. Se aprobă vânzrea către numitul Agoston Iosif, având C.N.P. a
locuinţei situată în municipiul Cluj-Napoca, str. Paris nr. 66, ap. 3, în suprafață de 35,62 mp., înscrisă în C.F. individuală nr. 253195-C1 -U10 Cluj-Napoca (nr. C.F. vechi 125675), cu nr. topografic 5408/1/III.

Art. 2. (1) Se însuşeşte Procesul-vcrbal de evaluare a locuinţei, conform Anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

             (2) Preţul de vânzare a locuinței situată în municipiul Cluj-Napoca, str. Paris nr. 66, ap. 3, stabilit de către Comisia tehnică mixtă de specialitate pentru evaluarea şi vânzarea locuinţelor din fondul locativ de stat, la data de 24.06.2019, este de 31.078 lei, la care va fi aplicat coeficientul de actualizare prevăzut de lege, valabil la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare.

Art. 3. (1) La data perfectării contractului de vânzare-cumpărare, cumpărătorul va prezenta următoarele documente:

a) adeverinţă eliberată de asociaţia de proprietari/locatari sau orice document care atestă faptul că nu înregistrează restanţe rezultate din neachitarea cheltuielilor comune;
b) certificat fiscal eliberat de autoritatea locală privind obligaţiile faţă de bugetul local;
c) declaraţie notarială din care să rezulte că atât titularul cât şi membrii familiei sale (soţ, soție, copii minori) nu au dobândit sau nu au înstrăinat o locuință proprietate personală, după data de 1 ianuarie 1990, în localitatea de domiciliu.
           (2) în cazul nedepunerii acestor documente, contractul de vânzare-cumpărare nu va fi încheiat.

Art. 4. Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredințează Direcția patrimoniul municipiului şi evidenţa proprietății, Direcţia economică şi Direcția juridică.

 

Nr. 556 din 4 iulie 2019
(Hotărârea a fost adoptată cu 25 voturi)