CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI
CLUJ-NAPOCA

 

H O T Ă R Â R E
privind aprobarea proiectului şi a cheltuielilor aferente pentru obiectivul de investiţii „Lucrări de amenajare urbană strada Mihail Kogălniceanu, strada Universităţii şi străzile adiacente”

 

Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca întrunit în şedinţă ordinară,

Examinând proiectul de hotărâre privind aprobarea proiectului şi a cheltuielilor legate de proiectul „Lucrări de amenajare urbană strada Mihail Kogălniceanu, strada Universităţii şi străzile adiacente” – proiect din iniţiativa primarului;

Analizând Referatul nr. 331730/27.06.2019, al Serviciului Strategie şi dezvoltare locală, management proiecte, prin care se propune aprobarea proiectului şi a cheltuielilor legate de proiectul „Lucrări de amenajare urbană strada Mihail Kogălniceanu, strada Universităţii şi străzile adiacente”;

Reţinând prevederile Ordinului comun nr. 112/2017 al viceprim-ministrului şi ministru al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, respectiv al ministrului delegat pentru Fonduri Europene, privind aprobarea Documentului – Cadru de Implementare a Dezvoltării Urbane Durabile – Axa 4 Sprijinirea Dezvoltării Urbane Durabile în cadrul POR 2014-2020;

Având în vedere prevederile Ghidului Solicitantului – Condiţii specifice de accesare a fondurilor în cadrul Apelului de proiecte, prin Programul Operaţional Regional, Axa prioritară 4, Obiectivul specific 4.1: Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reşedinţă de judeţ prin investiţii bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă.

În conformitate cu prevederile H.G. nr. 399/2015, privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operaţiunilor finanţate prin Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european şi Fondul de coeziune 2014-2020;

Având în vedere Hotărârea nr. 107/2019 şi Hotărârea nr. 108/2019 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii;

Văzând avizul comisiei de specialitate;

Potrivit dispoziţiunilor art. 36, 39 alin. (1) şi 45 din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

 

H O T Ă R Ă Ş T E :

 

Art. 1. Se aprobă proiectul „Lucrări de amenajare urbană strada Mihail Kogălniceanu, strada Universităţii şi străzile adiacente”, în vederea atragerii de fonduri nerambursabile prin Programul Operaţional Regional, Axa prioritară 4, Obiectivul specific 4.1: Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reşedinţă de judeţ prin investiţii bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă.

Art. 2. Se aprobă valoarea totală a proiectului „Lucrări de amenajare urbană strada Mihail Kogălniceanu, strada Universităţii şi străzile adiacente”, în cuantum de 48.721.315,94 lei (inclusiv T.V.A pentru categoriile de cheltuieli la care se aplică).

Art. 3. Se aprobă contribuţia proprie a Municipiului Cluj-Napoca în cadrul proiectului în valoare totală de 1.329.348,02 lei (inclusiv T.V.A pentru categoriile de cheltuieli la care se aplică), reprezentând suma cheltuielilor neeligibile ale proiectului în cuantum de 362.164,96 lei (inclusiv T.V.A. pentru categoriile de cheltuieli la care
se aplică) și cofinanțarea de 2% din valoarea eligibilă a proiectului, în cuantum de 967.183,06 lei (inclusiv T.V.A. pentru categoriile de cheltuieli la care se aplică).

Art. 4. Sumele, reprezentând cheltuieli care ar putea fi declarate neeligibile ulterior semnării contractului de finanţare şi cheltuieli conexe ce pot apărea pe durata implementării proiectului „Lucrări de amenajare urbană strada Mihail Kogălniceanu, strada Universităţii şi străzile adiacente”, vor fi asigurate din bugetul propriu.

 Art. 5. Vor fi asigurate toate resursele financiare necesare implementării proiectului în condiţiile rambursării/decontării ulterioare a cheltuielilor din instrumente structurale.

Art. 6. Se împuterniceşte primarul municipiului Cluj-Napoca, domnul Emil BOC, să semeneze toate actele necesare şi contractul de finanţare în numele şi pe seama Municipiului Cluj­-Napoca.

Art. 7. Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredinţează Direcţia Generală Comunicare, dezvoltare locală şi managent proiecte, Direcţia Tehnică şi Direcţia Economică.

 

Nr. 577 din 4 iulie 2019
(Hotărârea a fost adoptată cu 25 voturi)