CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI
C L U J – N A P O C A
H O T Ă R Â R E
privind modificarea și completarea Anexei 1 la Hotărârea nr. 182/2021 (închirierea prin licitaţie publică a modulelor din cadrul chioșcurilor de comercializare flori, amplasate în municipiul Cluj-Napoca, Piața Lucian Blaga nr. 1-3)
Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca întrunit în şedinţă ordinară,
Examinând proiectul de hotărâre privind modificarea și completarea Anexei 1 la Hotărârea nr. 182/2021 (închirierea prin licitaţie publică a modulelor din cadrul chioșcurilor de comercializare flori, amplasate în municipiul Cluj-Napoca, Piața Lucian Blaga nr. 1-3) – proiect din inițiativa primarului;
Reținând Referatul de aprobare nr. 629811/1/5.07.2023 al primarului municipiului Cluj-Napoca, în calitate de inițiator;
Analizând Raportul de specialitate nr. 630087/452/5.07.2023 al Direcției Patrimoniul municipiului și evidența proprietății și al Direcției Juridice, prin care se propune modificarea și completarea Anexei 1 la Hotărârea nr. 182/2021 (închirierea prin licitaţie publică a modulelor din cadrul chioșcurilor de comercializare flori, amplasate în municipiul Cluj-Napoca, Piața Lucian Blaga nr. 1-3);
Văzând avizul comisiei de specialitate;
Potrivit prevederilor art. 362, coroborate cu dispozițiile art. 332-348 și art. 310 alin. (1) și (2) lit. a) și b), ale art. 312 alin. (2)-(4), (6) și (7) și ale art. 313 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, ale Codului Civil, republicat, precum și ale Legii nr. 9/2023 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative;
Potrivit dispoziţiunilor art. 129, 133 alin. (1), 139 și 196 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art. I. (1) Se aprobă modificarea și completarea Anexei 1 la Hotărârea nr. 182/2021, după cum urmează:
a) Se modifică fișa de date a procedurii licitației publice, pct. III „Instrucțiuni privind modul de elaborare și prezentare a ofertei”, respectiv pct. IV „Participanții la licitația publică”, în sensul că, referitor la actele doveditoare privind calitățile și capacitățile ofertanților, astfel cum sunt precizate la Capitolul IV „Participanții la licitația publică”, se exceptează prezentarea:
– oricărui articol sau obiect de papetărie sau birotică necesar pentru depunerea actelor în vederea participării la licitație, care vor fi puse la dispoziția ofertantului prin grija autorității contractante;
dovezii privind achitarea obligaţiilor fiscale față de bugetul local al municipiului Cluj-Napoca;
dovezii privitoare la lipsa datoriilor restante la bugetul local.
b) În Contractul de închiriere, cap. III. Obligațiile părților, se modifică art. 4 lit. n), în sensul achitării obligațiilor fiscale ce-i revin locatarului, conform legislaţiei incidente în vigoare.
c) În Contractul de închiriere, cap. III. Obligațiile părților, art. 4 lit. p), se modifică termenul de plată a chiriei, în sensul că locatarul va vira chiria lunară până la data de 30 a fiecărei luni pentru luna următoare.
(2) Anexa la Hotărârea nr. 182/2021, revizuită conform alineatului precedent, se constituie în Anexă și face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. II. Celelelte prevederi ale Hotărârii nr. 182/2021 rămân neschimbate.
Art. III. Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredinţează Direcţia Patrimoniul municipiului şi evidenţa proprietăţii, Direcția Juridică şi Direcţia Economică.
Preşedinte de şedinţă,
Ec. Dan Ștefan Tarcea
Contrasemnează:
Secretarul general al municipiului,
Jr. Aurora Roșca
Nr. 594 din 12 iulie 2023
(Hotărârea a fost adoptată cu 18 voturi)