CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI
CLUJ-NAPOCA

 

HOTĂRÂRE

privind însuşirea Documentaţiilor tehnice, pentru înscrierea imobilului
strada Între Lacuri şi a unui imobil-teren din municipiul Cluj-Napoca, în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară

 

Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca întrunit în şedinţă ordinară,

Examinând proiectul de hotărâre privind însuşirea Documentaţiilor tehnice, pentru înscrierea imobilului strada

Între Lacuri şi a unui imobil-teren din municipiul Cluj-Napoca, în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară -proiect din iniţiativa primarului;

Analizând Referatul nr. 222903 din 1.07.2019 al Direcţiei Patrimoniul municipiului şi evidenţa proprietăţii, prin care se propune însuşirea Documentaţiilor tehnice, pentru înscrierea imobilului strada Între Lacuri şi a unui imobil-teren din municipiul Cluj-Napoca, în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară;

Reţinând prevederile Ordinului nr. 700/2014 al Directorului General al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 7/1996 a cadastrului şi publicităţii imobiliare, cu modificările şi completările ulterioare, ale Ordonanţei nr. 43/1997, republicată, privind regimul drumurilor, ale Legii nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale Codului civil;

Văzând avizul comisiei de specialitate;

Potrivit dispoziţiunilor art. 36 alin. (1), alin. (2) lit. c), alin. (5) lit. d), art. 39 alin. (1) şi 45 din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

 

HOTĂRĂŞTE:

 

Art. 1. Se aprobă dezlipirea imobilelor identificate cu nr. topo. 14910/1; 15557/3/3/1/1/5/1/1/1, astfel:

-imobil cu nr. topo. nou 14910/1/1, teren în suprafaţă de 196 mp., care se reînscrie în CF nr. 264281 Cluj-Napoca, în favoarea municipiului Cluj-Napoca;

-imobil cu nr. topo. nou 14910/1/2, teren în suprafaţă de 613 mp., care se transcrie în CF nou, în favoarea municipiului Cluj-Napoca;

-imobil cu nr. topo. nou 14910/1/3, teren în suprafaţa de 5254 mp., care se transcrie în CF nou, în favoarea municipiului Cluj-Napoca, cu destinaţie drum, strada Între Lacuri;

-imobil cu nr. topo. nou 15557/3/3/1/1/5/1/1/1/1, teren în suprafaţă de 216.502 mp., care se reînscrie în CF vechi nr. 261340 Cluj-Napoca, în favoarea municipiului Cluj-Napoca;

-imobil cu nr. topo. nou 15557/3/3/1/1/5/1/1/1/2, teren în suprafaţă de 239 mp., care se transcrie în CF nou, în favoarea municipiului Cluj-Napoca, cu destinaţie drum, strada Între Lacuri.

Art. 2. Se aprobă înscrierea în Cartea funciară nouă, în favoarea Municipiului Cluj-Napoca, a imobilului strada Între Lacuri, cu suprafaţa măsurată de 9680 mp, provenind din CF nr. 264281 Cluj-Napoca , nr. topo. 14910/1/3; CF vechi nr. 12151 Cluj-Napoca, nr. topo. 14882; CF nr. 334625 Cluj-Napoca, nr. topo. 15532/11; CF nr. 261340 Cluj-Napoca, nr. topo. 15557/3/3/1/1/5/1/1/1/2, cu destinaţie drum, domeniul public, în baza Ordonanţei nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată şi actualizată, art. 8 alin (1) ,,Drumurile de interes local aparţin proprietăţii publice a unităţii administrative pe teritoriul căreia se află (…)”.

Art. 3. Se aprobă înscrierea în Cartea funciară nouă, în favoarea Municipiului Cluj-Napoca, a unui imobil-teren, cu suprafaţa măsurată de 1613 mp, provenind din CF nr. 264281 Cluj-Napoca, nr. topo. 14910/1/2; CF nr. 255908 Cluj-Napoca, nr. topo. 14881, cu destinaţie curţi construcţii, domeniul public;

Art. 4. Se însuşeşte Documentaţia tehnică pentru înscrierea în Cartea Funciară nouă a imobilului strada Între Lacuri, întocmită de către Ing. Buzea Eugen Cosmin, persoană fizică autorizată A.N .C.P.I., documentaţie ce se va constitui în Anexa I la hotărâre.

Art. 5. Se însuşeşte Documentaţia tehnică de înscriere în Cartea funciară nouă, a unui imobil-teren, întocmită de către Ing. Buzea Eugen Cosmin, persoană fizică autorizată A.N.C.P.I., documentaţie ce se va constitui în Anexa II la hotărâre.

Art. 6. Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredinţează Direcţia Patrimoniul municipiului şi evidenţa proprietăţii şi Direcţia Economică.

 

Nr. 597 din 4 iulie 2019
(Hotărârea a fost adoptată cu 25 voturi)