HOTĂRÂRE

privind aprobarea P.U.Z de urbanizare – strada Praga, latura vestică

Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca întrunit în şedinţă ordinară,

Examinând proiectul de hotărâre privind aprobarea P.U.Z de urbanizare – strada Praga, latura vestică – proiect din iniţiativa primarului;

Reținând Referatul de aprobare nr. 668675/1/30.12.2019, conex cu nr. 570198/1/5.11.2019, al primarului municipiului Cluj-Napoca, în calitate de inițiator;

Analizând Raportul de specialitate nr. 668953/30.12.2019, conex cu nr. 571231/06.11.2019, al Direcţiei Generale de Urbanism, prin care se propune aprobarea P.U.Z de urbanizare – strada Praga, latura vestică;

Reținând Avizul de Oportunitate nr. 260 din 26.03.2018, Avizul Arhitectului Șef nr. 843 din 30.08.2019, avizele organismelor teritoriale interesate;

Vâzând avizul comisiei de specialitate;

Potrivit prevederilor art. 56 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările şi completările ulterioare, şi ţinând cont de prevederile Regulamentului Local de Urbanism, aprobat prin Hotărârea nr. 493/2014, aşa cum a fost modificat şi completat prin Hotărârea nr. 118/2015, Hotărârea nr. 737/2017 și Hotărârea nr. 579/2018 și ale Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică;

Potrivit dispoziţiunilor art. 129, 133 alin. 1, 139 și 196 din Ordonanța de Urgență nr. 57/2019 privind Codul administrativ,

H O T Ă R Ă Ş T E :

Art. 1 –

Se aprobă P.U.Z de urbanizare – strada Praga, latura vestică, pe terenurile cu nr. cad. 320468, nr. cad. 319779, nr. cad. 320467, nr. cad. 330242, nr. cad. 283093 și nr. cad. 307309, beneficiari: Olaru Bogdan, Olaru Diana Cora, Stanca Felicia, Chiorean Sorin, Chiorean Dalia-Liliana, Pop Ioan Cristian, Pop Mariana, Lungeanu Cristian-Octavian și Lungeanu Xenia-Mihaela;

Prin P.U.Z. se propune parcelarea și stabilirea de reglementări urbanistice după cum urmează:

UTR Liu* Zonă de locuinţe cu regim redus de inălțime, dispuse pe un parcelar de tip urban

funcțiunea predominantă: locuinţe unifamiliale; pentru parcele cu suprafața mai mare de 700 mp se admit locuințe familiale (semicolective) – unități locative alipite sau suprapuse;

regimul de construire: izolat;

înălțimea maximă admisă: trei niveluri supraterane, respectiv (S)+P+E+M/R, D+P+M/R

Hmax cornișă= 8 m, Hmax = 12 m;

indicii urbanistici: P.O.Tmax= 35%, C.U.T maxim= 0,9;

retragerea față de aliniament: minim 3 m cu respectarea obiceiului locului. Pentru parcele de colț retragerea va fi făcută față de ambele aliniamente. Garajele vor fi retrase cu minim 6 m de la aliniament pentru a permite parcarea unui autoturism;

retragerea minimă față de limitele laterale: clădirile vor fi retrase cu minim 3 m față de limitele laterale. Garajele se vor alipi limitelor laterale ale parcelelor cu condiția ca înălțimea calcanului rezultat să nu depășească 2,80 m;

retragerea minimă față de limita posterioară: clădirile și garajele vor fi retrase de la limita posterioară a parcelei cu o distanţă minimă egală cu înălţimea clădirii, dar nu mai puţin de 6 m. Toate construcțiile de pe parcela în înțeles urban vor fi amplasate în fâșia adiacentă aliniamentului cu adâncimea de 25m cu excepția ediculelor cu caracter provizoriu ce contribuie la organizarea grădinii (filigorii/pavilioane, depozite pentru unelte de grădină etc.) a căror suprafață însumată va fi de maxim 15 mp.;

circulațiile, accesele: accesul se realizează din strada Praga – ampriză de 12 m, strada Bratislava – ampriză 9 m și stradă de interes local cu ampriză de 6 m;

staționarea autovehiculelor: în interiorul parcelei;

echiparea tehnico-edilitară: completă pe strada Praga;

Suprafețele de teren necesare regularizării străzii Praga la profil de 12 m, a străzii Bratislava la profil de 9 m și de realizare a aleii de interes local propuse, cu ampriză de 6 m, vor fi dezmembrate din parcelele inițiale și înscrise în CF cu titlu de „drum”.

Strada Bratislava și aleea nou propusă vor fi realizate la strat de uzură și echipate edilitar anterior emiterii autorizațiilor de construire pe parcelele cu acces direct din acestea, în baza unui proiect de specializate autorizat.

Art.2

Se stabileşte perioada de valabilitate a documentaţiei de cinci ani.

Art. 3

Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredinţează Direcţia Generală de Urbanism.

Preşedinte de şedinţă,

Ec. Dan Ștefan Tarcea

Contrasemnează:

Secretarul general al municipiului,

Jr. Aurora Roşca