CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI

CLUJ– NAPOCA

H O T Ă R Â R E

privind aprobarea participării Municipiului Cluj-Napoca, în calitate de partener, în cadrul proiectului „Building Resilient Innovation in Communities through Knowledge & Social Innovation”, acronim BRICKS, finanțat prin Programul Horizon Europe

Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca întrunit în ședință ordinară,

Examinând proiectul de hotărâre privind aprobarea participării Municipiului Cluj-Napoca, în calitate de partener, în cadrul proiectului „Building Resilient Innovation in Communities through Knowledge & Social Innovation”, acronim BRICKS, finanțat prin Programul Horizon Europe, proiect din inițiativa primarului;

Reținând Referatul de aprobare nr.748361/1/28.08.2026 al primarului municipiului Cluj-Napoca, în calitate de iniţiator; ;

Analizând Raportul de specialitate nr.748430/42.1/28.08.2026 al Direcției Generale Comunicare, dezvoltare locală și management proiecte, al Direcției Juridice și al Direcției Economice, prin care se propune aprobarea participării Municipiului Cluj-Napoca, în calitate de partener, în cadrul proiectului „Building Resilient Innovation in Communities through Knowledge & Social Innovation”, acronim BRICKS, finanțat prin Programul Horizon Europe;

Având în vedere prevederile Regulamentului (UE) 2021/695 al Parlamentului European și al Consiliului din 28 aprilie 2021 de instituire a programului-cadru pentru cercetare și inovare – Horizon Europe, precum și ale Regulamentului (UE, Euratom) 2024/2509 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 septembrie 2024 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii;

În temeiul prevederilor art. 129 alin. (2) lit. b), coroborat cu alin. (4) lit. a) și ale alin. (2) lit. e), coroborat cu alin. (9) lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 53 alin. (2) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;

Văzând avizul comisiei de specialitate;

Potrivit dispoziţiunilor art. 129, 133 alin. (1), 139 și 196 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,

H O T Ă R Ă Ș T E:

Art. 1. Se aprobă participarea Municipiului Cluj-Napoca, în calitate de partener, în cadrul proiectului „Building Resilient Innovation in Communities through Knowledge & Social Innovation”, acronim BRICKS, finanțat prin Programul Horizon Europe.

Art. 2. Se aprobă valoarea totală a bugetului alocat Municipiului Cluj-Napoca pentru implementarea proiectului prevăzut la art. 1, în cuantum de 145.625,00 euro, finanțare nerambursabilă în procent de 100% din totalul bugetului alocat municipiului.

Art. 3. Vor fi asigurate toate resursele financiare necesare implementării proiectului prevăzut la art. 1, în condițiile rambursării/decontării ulterioare a cheltuielilor.

Art. 4. Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredințează Direcția Generală Comunicare, dezvoltare locală și management proiecte și Direcția Economică.

Președinte de ședință,
Ec. Dan Ștefan Tarcea

Contrasemnează:
Secretarul general al municipiului,
Jr. Aurora Roșca

Nr. 601 din 4 septembrie 2026

(Hotărârea a fost adoptată cu 23 voturi)