CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI

CLUJ-NAPOCA

H O T Ă R Â R E

privind modificarea Hotărârii nr. 752/2025 (aprobarea rețelei școlare a unităților de învățământ

preuniversitar de stat și particular, cu structurile aferente, de pe raza municipiului Cluj-Napoca, pentru anul școlar 2026-2027)

Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca întrunit în şedinţă ordinară,

Examinând proiectul de hotărâre privind modificarea Hotărârii nr. 752/2025 (aprobarea rețelei școlare a unităților de învățământ preuniversitar de stat și particular, cu structurile aferente, de pe raza municipiului Cluj-Napoca, pentru anul școlar 2026-2027) – proiect din inițiativa primarului;

Reținând Referatul de aprobare nr. 748886/1/28.08.2026 al primarului municipiului Cluj-Napoca, în calitate de inițiator;

Analizând Raportul de specialitate nr. 748929/424/28.08.2026 al Direcției Generale Comunicare, dezvoltare locală și management proiecte, prin Compartimentul Învățământ, cultură, culte, sport și societate și al Direcției Juridice, prin care se propune modificarea Hotărârii nr. 752/2025 (aprobarea rețelei școlare a unităților de învățământ preuniversitar de stat și particular, cu structurile aferente, de pe raza municipiului Cluj-Napoca, pentru anul școlar 2026-2027);

Văzând avizul comisiei de specialitate;

În conformitate cu prevederile art. 16 alin. (6), ale art. 19 alin. (1), alin. (3) și alin. (6) lit. a) și ale art. 127 lit. c) din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 3 alin. (1), (2) și (4) și ale art. 5 alin. (1), (5) și (6) din Metodologia privind procesul de organizare a rețelei școlare a unităților de învățământ preuniversitar și pentru aprobarea Calendarului operațiunilor de organizare a rețelei școlare pentru anul școlar 2024-2025, aprobată prin Ordinul ministrului educației nr. 6.800/12.12.2023, precum și ale Ordinului ministrului educației și cercetării nr. 6.637/30.10.2025 privind aprobarea Calendarului operațiunilor de organizare a rețelei școlare, pentru anul școlar 2026-2027;

Având în vedere prevederile art. 1 din Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 6.861/5.12.2025 privind desființarea unității de învățământ preuniversitar particular Creșa Unitariană din municipiul Cluj-Napoca, județul Cluj, ale art. 1 alin. (1) din Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 3.565/1.04.2026 privind acordarea autorizației de funcționare provizorie unității de învățământ preuniversitar de stat Colegiul Național Unitarian „János Zsigmond” din municipiul Cluj-Napoca, județul Cluj, ale art. 1 alin. (1) din Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 4.273/29.06.2026 pentru extinderea activității unității de învățământ preuniversitar de stat Creșa pentru Educație Timpurie Cluj-Napoca din municipiul Cluj-Napoca, județul Cluj, ale art. 18 alin. (1) și art. 19 din Procedura de atribuire a denumirilor unităților de învățământ din sistemul național de învățământ preuniversitar, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 6.564/13.12.2011, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 1 alin. (1) și alin. (3) din Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 4.299/29.06.2026 privind acordarea autorizației de funcționare provizorie unității de învățământ preuniversitar particular Școala Primară T.E.I. – Transylvanian Educational Institute Cluj-Napoca din municipiul Cluj-Napoca, județul Cluj, ale art. 1 alin. (1) din Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 4.312/30.06.2026 privind extinderea activității unității de învățământ preuniversitar particular Școala Primară T.E.I. – Transylvanian Educational Institute Cluj-Napoca din municipiul Cluj-Napoca, județul Cluj, ale art. 1 alin. (1) din Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 4.339/2.07.2026 pentru extinderea activității unității de învățământ preuniversitar particular Liceul Teoretic „Elf” din municipiul Cluj-Napoca, județul Cluj, ale art. 1 alin. (1) din Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 4.463/20.07.2026 privind extinderea activității unității de învățământ preuniversitar particular Școala Gimnazială Montessori „Atlas” din municipiul Cluj-Napoca, județul Cluj, precum și ale art. 1 din Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 5.079/25.08.2026 privind acordarea autorizației de funcționare provizorie Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj – Napoca din județul Cluj, pentru unitatea de învățământ preuniversitar „EduPedi Cluj – Școala din spital”;

Luând în considerare Avizul conform nr. 9851/1/27.08.2026 al Inspectoratului Școlar Județean Cluj, transmis prin Adresa nr. 9851/27.08.2026, înregistrată la Primăria municipiului Cluj-Napoca sub nr. 746974/27.08.2026;

Potrivit dispozițiunilor art. 129 alin. (2) lit. d) și alin. (7) lit. a), art. 133 alin. (1), art. 139 alin. (1) și art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

H O T Ă R Ă Ş T E:

Art. I. Se aprobă modificarea Hotărârii nr. 752/2025 (aprobarea rețelei școlare a unităților de învățământ preuniversitar de stat și particular, cu structurile aferente, de pe raza municipiului Cluj-Napoca, pentru anul școlar 2026-2027), ca urmare a desființării unor structuri existente și a autorizării unor structuri noi, conform Anexelor I și II, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. II. Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredințează Direcția Generală Comunicare, dezvoltare locală și management proiecte, prin Compartimentul Învățământ, cultură, culte, sport și societate, precum și Inspectoratul Școlar Județean Cluj.

Preşedinte de şedinţă,

Ec. Dan Ștefan Tarcea

Contrasemnează:

Secretarul general al municipiului,

Jr. Aurora Roșca

Nr. 609 din 4 septembrie 2026

(Hotărârea a fost adoptată cu 23 voturi)