CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI

CLUJ-NAPOCA

H O T Ă R Â R E

privind aprobarea P.U.D. – modificare P.U.D. aprobat prin Hotărârea nr. 937/30.12.2020,

str. Decebal nr. 7

Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca întrunit în şedinţă ordinară,

Examinând proiectul de hotărâre privind aprobarea P.U.D. – modificare P.U.D. aprobat prin Hotărârea nr. 937/30.12.2020, str. Decebal nr. 7 − proiect din iniţiativa primarului;

Reținând Referatul de aprobare nr. 810565/1/25.09.2026 al primarului municipiului Cluj-Napoca, în calitate de inițiator;

Analizând Raportul de specialitate nr. 810617/433/25.09.2026 al Direcţiei Generale de Urbanism și al Direcției Juridice, prin care se propune aprobarea P.U.D. – modificare P.U.D. aprobat prin Hotărârea nr. 937/30.12.2020, str. Decebal nr. 7, beneficiară: S.C. Transinvest S.R.L.;

Reținând Avizul Arhitectului șef nr. 55 din 16.04.2026., precum și avizele organismelor teritoriale interesate;

Văzând avizul comisiei de specialitate;

Potrivit prevederilor art. 56 al Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 582 alin. 1 și alin. 6 al Legii nr. 169/2026 privind Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor, precum şi ţinând cont de prevederile Regulamentului Local de Urbanism, aprobat prin Hotărârea nr. 493/2014, cu modificările și completările ulterioare;

Potrivit dispoziţiunilor art. 129, 133 alin. 1, 139 și 196 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

H O T Ă R Ă Ş T E :

Art.1.

Se aprobă P.U.D. – modificare P.U.D. aprobat prin Hotărârea nr. 937/30.12.2020, str. Decebal nr. 7, beneficiară: S.C. Transinvest S.R.L.

Se propune modificarea P.U.D. Construire imobil cu funcțiuni terțiare, 3S+P+5E, str. Decebal nr. 7, aprobat prin Hotărârea nr. 937/30.12.2020, în sensul construirii unui imobil cu funcțiuni mixte (locuire colectivă și funcțiuni terțiare) 2S+P+5E+R, precum și amenajarea incintei.

Documentația reglementează:

  • amplasarea față de limitele laterale: pe limita de proprietate, în front continuu închis;

  • retragerea față de limita posterioară: minim 28 m;

  • circulații și accese: din str. Decebal;

  • staționarea autovehiculelor: în interiorul parcelei, locuri de parcare amenajate în spații specializate dispuse subteran și trei locuri de parcare amenajate la sol, necesarul calculându-se conform Anexei 2 din R.L.U. P.U.G.;

  • echiparea tehnico-edilitară: completă pe parcelă.

Accesul auto în cele două subsoluri va fi semaforizat, iar instalația de semaforizare va trebui să fie funcțională la recepția lucrărilor și pe toată durata de existență a clădirii.

Amenajarea noului acces auto se va realiza de către o firmă autorizată, fără modificarea cotei trotuarului, cu bordură teșită și cu respectarea prevederilor NP 051/2012.

La faza DTAC documentația tehnică va fi supusă avizării în Comisia de Estetică urbană.

Toate investiţiile propuse vor fi suportate de beneficiara acesteia.

Art.2.

Se stabileşte perioada de valabilitate a documentaţiei de trei ani de la aprobare.

Art.3.

Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredinţează Direcţia Generală de Urbanism.

Preşedinte de şedinţă,

Ec. Dan Ștefan Tarcea

Nr. 630 din 1 octombrie 2026

(Hotărârea a fost adoptată cu 21 voturi)

Contrasemnează:

Secretarul general al municipiului,

Jr. Aurora Roşca