H O T Ă R Â R E

privind aprobarea P.U.D. – Construire imobil cu funcțiuni mixte, S+P+5E+R (locuințe colective cu spațiu comercial la parter), str. Aurel Vlaicu nr. 76

Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca întrunit în şedinţa ordinară,

Examinând proiectul de hotărâre privind aprobarea P.U.D. – Construire imobil cu funcțiuni mixte, S+P+5E+R (locuințe colective cu spațiu comercial la parter), str. Aurel Vlaicu nr. 76 − proiect din iniţiativa primarului;

Reținând Referatul de aprobare nr. 95691/1/12.02.2021 al primarului municipiului Cluj-Napoca, în calitate de inițiator;

Analizând Raportul de specialitate nr. 95726 din 12.02.2021 al Direcţiei Generale de Urbanism și al Direcției Juridice, prin care se propune aprobarea P.U.D. – Construire imobil cu funcțiuni mixte, S+P+5E+R (locuințe colective cu spațiu comercial la parter), str. Aurel Vlaicu nr. 76; beneficiari: S.C. BLC IMOBILE S.R.L. și Todea Tudor Ionel;

Reținând Avizul Arhitectului șef nr. 320 din 16.11.2020, precum și avizele organismelor teritoriale interesate;

Văzând avizul comisiei de specialitate;

Potrivit prevederilor art. 56 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările şi completările ulterioare şi ţinând cont de prevederile Regulamentului Local de Urbanism, aprobat prin Hotărârea nr. 493/2014, cu modificările și completările ulterioare;

Potrivit dispoziţiunilor art. 129, 133 alin. 1, 139 și 196 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare,

H O T Ă R Ă Ş T E :

Art. 1. –

Se aprobă Planul Urbanistic de Detaliu – Construire imobil cu funcțiuni mixte, S+P+5E+R (locuințe colective cu spațiu comercial la parter), str. Aurel Vlaicu nr. 76, beneficiari: S.C. BLC IMOBILE S.R.L. și Todea Tudor Ionel, pe o parcelă proprietate privată, nr. cad. 331488.

Prin P.U.D. se propune restructurarea imobilului cu nr. cad. 331488, în suprafață de 689 mp, respectiv desființarea fondului construit existent și construirea unui imobil cu funcțiuni mixte S+P+5E+R (locuințe colective cu spațiu comercial la parter), precum și amenajarea incintei: spații verzi (plantații înalte, medii și joase), loc de joacă pentru copii, punct gospodăresc pe patru fracții;

Documentația reglementează:

    • amplasarea construcției faţă de limita laterală estică: pe limita de proprietate, pe o adâncime de 18 m de la aliniament;

    • retragerea construcției față de limita laterală vestică: 4,5 m;

    • retragerea construcției față de limita posterioară: min 24 m;

    • accesul auto și pietonal: din strada Aurel Vlaicu. Accesul auto la subsol se realizează mecanizat, printr-un lift auto dispus pe latura sudică a parcelei;

    • staționarea vehiculelor (auto, velo): în interiorul parcelei, locuri de parcare auto amenajate la sol și în spații specializate dispuse la subsol, locuri de parcare pentru biciclete amenajate la subsol, necesarul calculându-se conform Anexei 2 din Regulament aferent P.U.G.;

    • echiparea tehnico-edilitară: completă pe parcelă.

Toate investiţiile propuse prin această documentaţie de urbanism vor fi suportate de beneficiarii acesteia.

Punctul gospodăresc dispus la nivelul parterului, în spațiu specializat, va fi dimensionat corespunzător (min. 10 mp), astfel încât acesta să nu constituie, prin funcționarea lui, riscuri pentru sănătatea populației sau să creeze disconfort și va fi prevăzut cu rigolă de scurgere.

Pe spațiul verde organizat pe sol natural, vor fi plantați cel puțin doi arbori cu circumferința de minim 35 cm măsurată la o distanță de 1 m de la colet.

La faza D.T.A.C. documentația va fi supusă avizării în Comisia de Estetică Urbană.

Art. 2. –

Se stabileşte perioada de valabilitate a documentaţiei de doi ani de la aprobare.

Art. 3. –

Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredinţează Direcţia Generală de Urbanism.

Preşedinte de şedinţă,

Ec. Dan Ștefan Tarcea

Contrasemnează:

Secretarul general al municipiului,

Jr. Aurora Roşca

Nr. 65 din 22 februarie 2021