CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI
C L U J – N A P O C A
H O T Ă R Â R E
privind aprobarea rectificării bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2025
al Societății Sala Polivalentă S.A.
Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca întrunit în şedinţă extraordinară,
Examinând proiectul de hotărâre privind aprobarea rectificării bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2025 al Societății Sala Polivalentă S.A. – proiect din iniţiativa primarului;
Reținând Referatul de aprobare nr. 936093/1/12.12.2025 al primarului municipiului Cluj-Napoca, în calitate de inițiator;
Analizând Raportul de specialitate nr. 936551/414/12.12.2025 al Direcției Economice și al Direcției Juridice, prin care se propune aprobarea rectificării bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2025 al Societății Sala Polivalentă S.A.;
Văzând avizul comisiei de specialitate;
Potrivit prevederilor O.M.F.P. nr. 3818/2019 privind aprobarea formatului şi structurii bugetului de venituri şi cheltuieli al operatorilor economici, precum şi a anexelor de fundamentare a acestuia, ale Ordonanței Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unitățile administrativ-teritoriale sunt acționari unici ori majoritari sau dețin direct ori indirect o participație majoritară, ale Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 29 și 32 din Statutul Societății Sala Polivalentă S.A., aprobat prin Hotărârea nr. 341/2014, actualizat prin Hotărârea nr. 649/2024, ale Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 156/2024 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice pentru fundamentarea bugetului general consolidat pe anul 2025, pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru prorogarea unor termene, ale Ordonanței de Urgență nr. 4/2025 pentru completarea unor acte normative, precum și ale Legii nr. 9/2025 privind aprobarea bugetului de stat pe anul 2025;
Văzând Decizia nr. 12/9.12.2025 a Consiliului de Administrație cu privire la aprobarea rectificării bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2025;
Potrivit dispoziţiunilor art. 129 alin. (14), 133 alin. (2), 139 și 196 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art. 1. Se aprobă rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2025 al Societății Sala Polivalentă S.A., conform Anexelor 1, 2, 3, 4 și 5, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredinţează Societatea Sala Polivalentă S.A. și direcţiile din cadrul aparatului de specialitate al primarului.
Preşedinte de şedinţă,
Ec. Dan Ștefan Tarcea
Contrasemnează:
Secretarul general al municipiului,
Jr. Aurora Roșca
Nr. 705 din 17 decembrie 2025
(Hotărârea a fost adoptată cu 18 voturi)