CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI

CLUJ-NAPOCA

HOTĂRÂRE

privind aprobarea categoriilor de servicii sociale pentru care se acordă subvenții, nivelului mediu lunar al subvenției, precum și a categoriilor de cheltuieli curente de funcționare a unităților de asistență socială pentru care se acordă subvenții de la bugetul local al municipiului Cluj-Napoca,

prin Direcția de Asistență Socială și Medicală

Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca întrunit în ședință ordinară,

Examinând proiectul de hotărâre privind aprobarea categoriilor de servicii sociale pentru care se acordă subvenții, nivelului mediu lunar al subvenției, precum și a categoriilor de cheltuieli curente de funcționare a unităților de asistență socială pentru care se acordă subvenții de la bugetul local al municipiului Cluj-Napoca, prin Direcția de Asistență Socială și Medicală – proiect din inițiativa primarului;

Reținând Referatul de aprobare nr. 766.498/1/28.09.2022, conex cu nr. 686.803/1/16.08.2022, al primarului municipiului Cluj-Napoca, în calitate de inițiator;

Analizând Raportul de specialitate nr. 766.602/28.09.2022, conex cu nr. 687.003/16.08.2022, al Direcției de Asistență Socială și Medicală, al Direcției Juridice și al Direcției Economice prin care se propune aprobarea categoriilor de servicii sociale pentru care se acordă subvenții, nivelului mediu lunar al subvenției, precum și a categoriilor de cheltuieli curente de funcționare a unităților de asistență socială pentru care se acordă subvenții de la bugetul local al municipiului Cluj-Napoca, prin Direcția de Asistență Socială și Medicală;

Potrivit prevederilor art. 39 lit. b) și c), art. 84 alin. (1), art. 96 alin. (1) și (2), art. 112 alin. (3) lit. c) și q), art. 136 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 292/2011 a asistenței sociale, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 1 alin. (1) și (3) și art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenții asociațiilor și fundațiilor române cu personalitate juridică care înființează și administrează unități de asistență socială, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 2 alin. (3) din H.G. nr. 1153/2001 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenții asociațiilor și fundațiilor române cu personalitate juridică, care înființează și administrează unități de asistență socială, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 2 alin. (2) din Anexa 1 la H.G. nr. 1153/2001 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenții asociațiilor și fundațiilor române cu personalitate juridică, care înființează și administrează unități de asistență socială, cu modificările și completările ulterioare, ale H.G. nr. 867/2015 pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale, precum și a regulamentelor cadru de organizare și funcționare a serviciilor sociale, cu modificările și completările ulterioare, ale H.G. nr. 426/2020 privind aprobarea standardelor de cost pentru serviciile sociale, ale art. 13, art. 84 alin. (5), art. 92, art. 129 alin. (1) și (2) lit. b) și d), alin. (4) lit. e) și alin. (7) lit. b) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, ale Hotărârii nr. 632/2016 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Comisiei de evaluare și selecționare a asociațiilor și fundațiilor române cu personalitate juridică care înființează și administrează unități de asistență socială în municipiul Cluj-Napoca, ale Planului anual de acțiune privind serviciile sociale administrate și finanțate din bugetul municipiului Cluj-Napoca pentru anul 2023, aprobat prin Hotărârea nr.787/2022, precum și ale art. 5 alin. (3) și art. 14 alin. (2) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;

Reținând prevederile art. 7 din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

Văzând avizul comisiilor de specialitate;

Potrivit dispozițiunilor art. 129, 133, alin. (1), 139 și 196 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

HOTĂRĂȘTE:

Art. 1 Se aprobă categoriile de servicii sociale pentru care se acordă subvenții, nivelul mediu lunar al subvenției, precum și categoriile de cheltuieli curente de funcționare a unităților de asistență socială pentru care se acordă subvenții de la bugetul local al municipiului Cluj-Napoca, prin Direcția de Asistență Socială și Medicală, începând cu anul 2023, conform Anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2 Începând cu anul 2023 își va înceta valabilitatea Hotărârea nr. 27/2021 (aprobarea nivelului mediu lunar al subvențiilor, tipurilor de servicii sociale și a categoriilor de cheltuieli curente de funcționare a unităților de asistență socială, pentru care se acordă subvenții de la bugetul local al municipiului Cluj-Napoca, prin Direcția de Asistență Socială și Medicală).

Art. 3 Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredințează Serviciul Protecție Socială și Serviciul Financiar, Contabilitate, Buget din cadrul Direcției de Asistență Socială și Medicală.

Președinte de ședință,

Ec. Dan Ștefan Tarcea

Contrasemnează:

Secretarul general al municipiului,

Jr. Aurora Roșca

Nr. 788 din 7 octombrie 2022

(Hotărârea a fost adoptată cu 21 voturi)