CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI

CLUJ-NAPOCA

HOTĂRÂRE

privind predarea în administrare către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii,

prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A.,

a unor sectoare de drum necesare realizării obiectivului de investiții ,,Pasaj de legătură între DN 1F km 4+200

– strada Corneliu Coposu”

Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca întrunit în şedinţă ordinară,

Examinând proiectul de hotărâre privind predarea în administrare către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. , a unor sectoare de drum necesare realizării obiectivului de investiții ,,Pasaj de legătură între DN 1F km 4+200 – strada Corneliu Coposu” – proiect din inițiativa primarului;

Reținând Referatul de aprobare nr. 780.207/1 din 4.10.2022 al primarului municipiului Cluj-Napoca, în calitate de inițiator;

Analizând Raportul de specialitate nr. 780.240 din 4.10.2022 al Direcției Patrimoniul municipiului şi evidenţa proprietăţii, al Direcției Tehnice și al Direcției Juridice, prin care se propune predarea în administrare către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., a unor sectoare de drum necesare realizării obiectivului de investiții ,,Pasaj de legătură între DN 1F km 4+200 – strada Corneliu Coposu;

Luând în considerare Adresele nr. 45400 din 14.09.2022 și nr. 47401 din 26.09.2022 ale Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., comunicate prin D.R.D.P. Cluj, prin care se solicită acordul Municipiului Cluj-Napoca pentru predarea în administrare a unor sectoare de drum necesare realizării obiectivului de investiții ,,Pasaj de legătură între DN 1F km 4+200 – strada Corneliu Coposu”;

Văzând că amplasamentul obiectivului de investiții ,,Pasaj de legătură între DN 1F km 4+200 – strada Corneliu Coposu” se suprapune peste imobile cu destinația de drum, aflate în domeniul public al municipiului Cluj-Napoca;

Văzând avizul comisiei de specialitate;

Potrivit prevederilor art. 21 alin. (10) și ale art. 22^1 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată;

Potrivit dispoziţiunilor art. 129 alin. (2) lit. b), c), e) și alin. (6) lit. c), alin.7 lit. k), m), art. 133 alin. (1), art. 139 și art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

HOTĂRĂŞTE:

Art. 1. Se aprobă predarea în administrare către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., a unor sectoare de drum aflate în domeniul public al municipiului Cluj-Napoca, necesare realizării obiectivului de investiții ,,Pasaj de legătură între DN 1F km 4+200 – strada Corneliu Coposu”, identificate astfel:

    • DN 1F/Strada Corneliu Coposu, între pozițiile kilometrice DN 1F km 3+850 si km 4+918 (identificat la poziția nr. 1211 din Inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al municipiului Cluj-Napoca, atestat prin H.G. 193/2006 și parte din nr. cad. 288283, C.F. 288283 Cluj-Napoca);

– Strada Calea Baciului, între sensul giratoriu existent de la poziția kilometrică DN 1F km 4+200 și intersecția cu străzile Lombului și Tudor Vladimirescu (teren identificat cu parte din nr. cad. 288283, C.F. 288283, nr. cad. 330097, C.F. 330097, nr. cad. 338199, C.F. 338199);

– Strada Școlii – 150 ml. din sensul giratoriu existent de la poziția kilometrică DN 1F KM 4+200 (teren identificat cu parte din nr. topo. 8341, înscris în C.F. nr. 324252 Cluj-Napoca).

Art. 2. Sectoarele de drum prevăzute la art. 1 vor fi preluate pe baza unui protocol de predare- primire, care va fi încheiat în termen de 30 de zile de la data adoptării prezentei hotărâri.

Art. 3. Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredinţează Direcţia Patrimoniul municipiului şi evidenţa proprietăţii și Direcția Tehnică.

Președinte de ședinţă,

Ec. Dan Ștefan TARCEA

Contrasemnează:

Secretarul general al municipiului,

Jr. Aurora ROȘCA

Nr. 797 din 7 octombrie 2022

(Hotărârea a fost adoptată cu 22 voturi)