CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI
CLUJ-NAPOCA
HOTĂRÂRE
privind însuşirea Documentaţiei tehnice de primă înscriere – recepție cadastrală și înființare carte funciară a imobilului situat în municipiul Cluj-Napoca,
Parc Călan
Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca întrunit în şedinţă extraordinară,
Examinând proiectul de hotărâre privind însuşirea Documentaţiei tehnice de primă înscriere – recepție cadastrală și înființare carte funciară a imobilului situat în municipiul Cluj-Napoca, Parc Călan – proiect din inițiativa domnului Dan Ștefan Tarcea, consilier local și viceprimar;
Reținând Referatul de aprobare nr. 913936/2.2/16.12.2024 al domnului Dan Ștefan Tarcea, consilier local și viceprimar, în calitate de inițiator;
Analizând Raportul de specialitate nr. 914463/45/30/41/16.12.2024 al Direcţiei Patrimoniul municipiului şi evidenţa proprietăţii, al Direcției Juridice și al Direcției Economice, prin care se propune însuşirea Documentaţiei tehnice de primă înscriere – recepție cadastrală și înființare carte funciară a imobilului situat în municipiul Cluj-Napoca, Parc Călan;
Văzând avizul comisiei de specialitate;
Potrivit prevederilor art. 87 alin. (5), art. 129 alin. (2) lit. c), art. 286 alin. (4), art. 289 alin. (2) și (3) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 10 alin. (2) și art. 27 din Legea nr. 7/1996 a cadastrului şi publicităţii imobiliare, republicată, ale art. 68 alin. (1) lit. a) și alin. (5) din Ordinul nr. 600/2023 pentru aprobarea Regulamentului de recepție și înscriere în evidențele de cadastru și carte funciară, al Directorului General al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, și ale art. 5 alin. (1) din Anexa la Hotărârea Guvernului nr. 392/2020 privind aprobarea Normelor tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public şi privat al comunelor, al oraşelor, al municipiilor şi al judeţelor, precum și ale Hotărârii Guvernului nr. 193/2006 Anexa11, poziția 2290;
Potrivit dispoziţiunilor art. 129, 133 alin. (2), 139 și 196 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1. Se aprobă prima înscriere – recepție cadastrală și înființare carte funciară în sistemul integrat de cadastru și carte funciară a imobilului teren, având categoria de folosință curți-construcții, situat în municipiul Cluj-Napoca, Parc Călan, intravilan, în suprafaţă de 571 mp., provenit din CF nr. 264807 Cluj-Napoca, nr. topografic 6178 și care va fi înscris cu nr. cadastral nou, în CF nou Cluj-Napoca, în favoarea Municipiului Cluj-Napoca, domeniul public, parc.
Art. 2. Se însuşeşte Documentaţia cadastrală de primă înscriere – recepție cadastrală și înființare carte funciară a imobilului în suprafață de 571 mp., întocmită de S.C. CORNEL&CORNEL TOPOEXIM S.R.L., ce se constituie în Anexă și face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 3. Comisia specială de inventariere a domeniului public și privat al Municipiului Cluj-Napoca, reglementată potrivit prevederilor art. 289 alin. (2) și (3) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare și ale art. 5 din Anexa la Hotărârea Guvernului nr. 392/2020 privind aprobarea Normelor tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public şi privat al comunelor, al oraşelor, al municipiilor şi al judeţelor, va asigura actualizarea inventarului bunurilor care aparțin domeniului public al Municipiului Cluj-Napoca, cu bunul imobil ce face obiectul prezentei hotărâri.
Art. 4. Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredinţează Direcţia Patrimoniul municipiului şi evidenţa proprietăţii și Direcția Economică.
Preşedinte de şedinţă,
Ec. Dan Ștefan Tarcea
Contrasemnează:
Secretarul general al municipiului,
Jr. Aurora Roșca
Nr. 831 din 23 decembrie 2024
(Hotărârea a fost adoptată cu 24 voturi)