CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI

CLUJ-NAPOCA

H O T Ă R Â R E

privind aprobarea P.U.D. – Restructurare imobil (extindere, etajare, modificare și refuncționalizare), în vederea realizării unui imobil cu funcțiune mixtă, str. Andrei Șaguna nr. 8

Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca întrunit în şedinţă ordinară,

Examinând proiectul de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu – Restructurare imobil (extindere, etajare, modificare și refuncționalizare), în vederea realizării unui imobil cu funcțiune mixtă, str. Andrei Șaguna nr. 8 proiect din iniţiativa primarului;

Reținând Referatul de aprobare nr. 334751/1/23.02.2022 al primarului municipiului Cluj-Napoca, în calitate de inițiator;

Analizând Raportul de specialitate nr. 335213/433/23.02.2022 al Direcţiei Generale de Urbanism și al Direcției Juridice, prin care se propune aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu – Restructurare imobil (extindere, etajare, modificare și refuncționalizare), în vederea realizării unui imobil cu funcțiune mixtă, str. Andrei Șaguna nr. 8; beneficiară: Societatea Ecoore Construction S.R.L.;

Reținând Avizul Arhitectului șef nr. 127 din 9.08.2021, Avizul C.Z.M.I. nr. 478/Z/16.06.2020, precum și avizele organismelor teritoriale interesate;

Văzând avizul comisiei de specialitate;

Potrivit prevederilor art. 56 al Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările şi completările ulterioare şi ţinând cont de prevederile Regulamentului Local de Urbanism, aprobat prin Hotărârea nr. 493/2014, cu modificările și completările ulterioare;

Potrivit dispoziţiunilor art. 129, 133 alin. 1, 139 și 196 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

H O T Ă R Ă Ş T E :

Art. 1. –

Se aprobă Planul Urbanistic de Detaliu – Restructurare imobil (extindere, etajare, modificare și refuncționalizare), în vederea realizării unui imobil cu funcțiune mixtă, str. Andrei Șaguna nr. 8, beneficiară: Societatea Ecoore Construction S.R.L., pe o parcelă proprietate privată, CF nr. 295320, nr. topo. 670.

Prin P.U.D. se propune restructurarea imobilului (extindere, etajare, modificare și refuncționalizare), în vederea realizării unui imobil cu funcțiune mixtă, cu regim de înălțime variabil, de la S+P+E la S+P+2E+M, dezvoltat după o tipologie de tip „C”.

Documentația reglementează:

  • amplasarea construcției pe parcelă: construcție amplasată în aliniamentul străzilor Andrei Șaguna și Tipografiei, în front continuu închis, adiacent calcanelor învecinate și pe limita laterală vestică;

  • conformarea arhitectural-volumetrică: construcție configurată după tipologia „C”, cu regim de înălțime de S+P+2E+M la strada Topografiei și Andrei Șaguna și S+P+E – aripa vestică;

  • circulaţiile şi accesele: accesul auto va fi realizat din str. Andrei Șaguna, accesele pietonale vor fi realizate din str. Andrei Șaguna și str. Tipografiei;

  • staționarea autovehiculelor: în interiorul parcelei, 7 locuri de parcare cu acces mecanizat amenajate în spațiu specializat dispus la subsol, necesarul calculându-se conform art. 9 din R.L.U., aferent UTR ZCP_C2;

  • echiparea tehnico-edilitară: completă pe parcelă.

Toate investiţiile propuse prin această documentaţie de urbanism vor fi suportate de beneficiara acesteia.

La faza D.T.A.C. documentatia va fi supusă avizării în Comisia de estetică urbană.

Art. 2. –

Se stabileşte perioada de valabilitate a documentaţiei de doi ani de la aprobare.

Art. 3. –

Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredinţează Direcţia Generală de Urbanism.

Preşedinte de şedinţă,

Ec. Dan Ștefan Tarcea

Contrasemnează:

Secretarul general al municipiului,

Jr. Aurora Roşca

Nr. 89 din 7 martie 2022

(Hotărârea a fost adoptată cu 20 voturi)