CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI
C L U J – N A P O C A
H O T Ă R Â R E
privind aprobarea bugetului general rectificat al municipiului Cluj-Napoca
pe anul 2023
Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca întrunit în şedinţă extraordinară,
Examinând proiectul de hotărâre privind aprobarea bugetului general rectificat al municipiului Cluj-Napoca pe anul 2023 – proiect din iniţiativa primarului;
Reținând Referatul de aprobare nr. 996671 din 18.12.2023 al primarului municipiului Cluj-Napoca, în calitate de inițiator;
Analizând Raportul de specialitate nr. 996715 din 18.12.2023 al Direcției Economice, al Direcției Tehnice și al Direcției Juridice, prin care se propune aprobarea bugetului general rectificat al municipiului Cluj-Napoca pe anul 2023;
Văzând avizul comisiei de specialitate;
Luând în considerare prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, ale Ordinului nr. 517/2016 pentru aprobarea de proceduri aferente unor module care fac parte din procedura de funcţionare a sistemului naţional de raportare – Forexebug, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 368/2022 privind bugetul de stat pe anul 2023, precum și ale Ordinului Ministerului Finanțelor Publice nr. 1954/2005 pentru aprobarea Clasificaţiei indicatorilor privind finanţele publice, cu modificările și completările ulterioare;
Potrivit dispoziţiunilor art. 129, 133 alin. (2), 139 și 196 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art. 1. Se aprobă bugetul general rectificat al municipiului Cluj-Napoca pe anul 2023, conform Anexelor 1, 2A, 2A.1, 2A.3, 4D, 4D.2, 6F, 6F.1, 8, 8.5, 9.1 şi 10, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. Bugetul general este detaliat, la venituri, pe capitole, subcapitole și paragrafe și la cheltuieli, pe părți, capitole, subcapitole, paragrafe, respectiv titluri, articole și alineate.
1. Veniturile bugetului general sunt în sumă de 2.686.359.096 lei, și cuprind:
– bugetul local al municipiului, în sumă de 2.359.783.465 lei;
– bugetul creditelor interne, în sumă de 94.300.000 lei;
– bugetul fondurilor externe nerambursabile, care funcționează pe principiul prefinanțării, în sumă de 10.592.367 lei;
– bugetul instituţiilor publice şi activităţilor finanţate integral sau parţial din venituri proprii, în sumă de 279.957.514 lei.
2. Cheltuielile bugetului general sunt în sumă de 2.866.134.005 lei, și cuprind:
– bugetul local al municipiului, în sumă de 2.510.199.562 lei;
– bugetul creditelor interne, în sumă de 94.300.000 lei;
– bugetul fondurilor externe nerambursabile, care funcționează pe principiul prefinanțării, în sumă de 11.486.000 lei;
– bugetul instituţiilor publice şi activităţilor finanţate integral sau parţial din venituri proprii, în sumă de 308.422.693 lei.
3. Excedentul Bugetului General este în sumă de 179.774.909 lei, din care:
– Excedentul bugetului local, în sumă de 150.416.097 lei;
– Excedentul bugetului fondurilor externe nerambursabile, în sumă de 893.633 lei;
– Excedentul bugetului instituţiilor publice şi activităţilor finanţate integral sau parţial din venituri proprii, în sumă de 28.465.179 lei.
Art. 3. Se aprobă ca din suma de 28.834.445 lei, cuprinsă în bugetul local la capitolul 66.02 titlul 51 şi în bugetul Spitalului Clinic Municipal Cluj-Napoca la capitolul 66.10 titlul 20 bunuri şi servicii, să se achite de către spital diferenţa dintre costul total şi tariful pe pacient decontat de către Casa de asigurări de sănătate pentru pachetul de servicii medicale și a cheltuielilor cu bunuri și servicii.
Art. 4. Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredinţează direcţiile din cadrul aparatului de specialitate al primarului şi instituţiile publice subordonate.
Preşedinte de şedinţă,
Ec. Dan Ștefan TARCEA
Contrasemnează:
Secretarul general al municipiului,
Jr. Aurora ROŞCA
Nr. 896 din 22 decembrie 2023
(Hotărârea a fost adoptată cu 24 voturi)