CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI
C L U J – N A P O C A
H O T Ă R Â R E
privind reducerea capitalului social deținut de către Municipiul Cluj-Napoca la Compania de Transport Public Cluj-Napoca S.A. și ratificarea Hotărârilor nr. 1/8.09.2022 și nr. 1/25.11.2022 ale Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor Companiei de Transport Public Cluj-Napoca S.A.
Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca întrunit în şedinţă ordinară,
Examinând proiectul de hotărâre privind reducerea capitalului social deținut de către Municipiul Cluj-Napoca la Compania de Transport Public Cluj-Napoca S.A. și ratificarea Hotărârilor nr. 1/8.09.2022 și nr. 1/25.11.2022 ale Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor Companiei de Transport Public Cluj-Napoca S.A. – proiect din iniţiativa primarului;
Reținând Referatul de aprobare nr. 892620/1/28.11.2022 al primarului municipiului Cluj-Napoca, în calitate de inițiator;
Analizând Raportul de specialitate nr. 892697/28.11.2022 al Direcției Tehnice, al Direcției Economice, al Direcției Patrimoniul municipiului și evidența proprietății și al Direcției Juridice, prin care se propune reducerea capitalului social deținut de către Municipiul Cluj-Napoca la Compania de Transport Public Cluj-Napoca S.A. și ratificarea Hotărârilor nr. 1/8.09.2022 și nr. 1/25.11.2022 ale Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor Companiei de Transport Public Cluj-Napoca S.A.;
Reţinând prevederile art. 113 lit. g), art. 204 alin. (1), art. 207 alin. (2) lit. b) și art. 208 din Legea 31/1990 privind societățile, cu modificările și completările ulterioare, ale O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 129 alin. (3) lit. d) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Având în vedere Adresa nr. 5750/2.09.2022 a Companiei de Transport Public Cluj-Napoca S.A., înregistrată cu nr. 720025/2.09.2022, Hotărârile nr. 1/8.09.2022 și nr. 1/25.11.2022 ale Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor Companiei de Transport Public Cluj-Napoca S.A., precum și rapoartele de evaluare, înregistrate sub nr. 866966/15.11.2022;
Văzând avizul comisiei de specialitate;
Potrivit dispoziţiunilor art. 129, 133 alin. (1), 139 și 196 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art. 1. (1) Se aprobă reducerea capitalului social al Companiei de Transport Public Cluj-Napoca S.A., de la 144.686.000 lei la 133.631.000 lei, prin restituirea către acționar a unei cote-părți din aporturi, proporțională cu reducerea capitalului social și calculată egal pentru fiecare acțiune, în conformitate cu prevederile art. 207 alin. (2) lit. b) din Legea societăților nr. 31/1990, republicată și modificată.
(2) Reducerea capitalului social se realizează prin restituirea unei cote-părți din aporturi, și anume a aportului în natură, reprezentând imobile în valoare totală de 11.055.000 lei, conform Anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. Se aprobă ratificarea Hotărârilor nr. 1/8.09.2022 și nr. 1/25.11.2022 ale Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor Companiei de Transport Public Cluj-Napoca S.A.
Art. 3. Se aprobă modificarea actului constitutiv al societăţii, după cum urmează:
– art. 8.2 urmează să aibă următorul conținut: ,,Capitalul social este în valoare de 133.631.000 lei.”
– art. 9.1 urmează să aibă următorul conținut: ,,Capitalul social subscris și vărsat este divizat în 133.631 acțiuni, în valoare de 1.000 lei fiecare.”
Art. 4. Se mandatează domnul Liviu Neag, director general, să îndeplinească toate formalitățile necesare pentru înregistrarea mențiunilor corespunzătoare la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.
Art. 5. Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredințează Direcția Patrimoniul municipiului și evidența proprietății, Direcția Economică, Direcţia Tehnică şi Compania de Transport Public Cluj-Napoca S.A.
Preşedinte de şedinţă,
Ec. Dan Ștefan Tarcea
Contrasemnează:
Secretarul general al municipiului,
Jr. Aurora Roșca
Nr. 905 din 5 decembrie 2022
(Hotărârea a fost adoptată cu 23 voturi)