CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI

C L U J – N A P O C A

H O T Ă R Â R E

privind aprobarea Documentației tehnico-economice și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii Retehnologizarea procesului de producere, transport și distribuție a energiei termice în SACET Cluj-Napoca, în vederea creșterii eficienței energetice și reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră CO2 Centrala Termică de Zonă (C.T.Z.) Someș Nord reconfigurată LOTUL 2 – Insula de energie 1, 3, 4 Pata, inclusiv rețelele de distribuție aferente, Volumul 1 – rețele de transport și distribuție-Insula de energie Pata”

Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca întrunit în şedinţă extraordinară,

Examinând proiectul de hotărâre privind aprobarea Documentației tehnico-economice și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii Retehnologizarea procesului de producere, transport și distribuție a energiei termice în SACET Cluj-Napoca, în vederea creșterii eficienței energetice și reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră CO2 Centrala Termică de Zonă (C.T.Z.) Someș Nord reconfigurată LOTUL 2 – Insula de energie 1,3,4 Pata, inclusiv rețelele de distribuție aferente, Volumul 1 – rețele de transport și distribuție-Insula de energie Pata” – proiect din iniţiativa primarului;

Reținând Referatul de aprobare nr. 998868/1/19.12/2023 al primarului municipiului Cluj-Napoca, în calitate de inițiator;

Analizând Raportul de specialitate nr. 999540/44/19.12.2023 al Direcției Tehnice, al Direcției Generale Comunicare, dezvoltare locală și management proiecte – Serviciul Strategie şi dezvoltare locală, management proiecte, al Direcției Juridice și al Direcției Economice, prin care se propune aprobarea Documentației tehnico-economice și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții Retehnologizarea procesului de producere, transport și distribuție a energiei termice în SACET Cluj-Napoca, în vederea creșterii eficienței energetice și reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră CO2 Centrala Termică de Zonă (C.T.Z.) Someș Nord reconfigurată LOTUL 2 – Insula de energie 1,3,4 Pata, inclusiv rețelele de distribuție aferente, Volumul 1 – rețele de transport și distribuție-Insula de energie Pata”;

Luând în considerare Recomandarea proiectantului pentru Scenariul 2, soluția 1 din Studiul de fezabilitate, înregistrat sub nr. 988019/44/13.12.2023, conex cu nr. 919366/44/8.11.2023;

Văzând avizul comisiei de specialitate;

În temeiul prevederilor art. 5, 7 și 10 din H.G. nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 44 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, precum și ale art. 129 alin. (2) lit. b) și alin. (4) lit. d) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

Potrivit dispoziţiunilor art. 129, 133 alin. (2), 139 și 196 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

H O T Ă R Ă Ş T E :

Art. 1. Se aprobă Documentația și indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii Retehnologizarea procesului de producere, transport și distribuție a energiei termice în SACET Cluj-Napoca, în vederea creșterii eficienței energetice și reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră CO2 Centrala Termică de Zonă (C.T.Z.) Someș Nord reconfigurată LOTUL 2 – Insula de energie 1,3,4 Pata, inclusiv rețelele de distribuție aferente, Volumul 1 – Studiu de fezabilitate rețele de transport și distribuție-Insula de energie Pata” Scenariul 2, soluția 1 din Studiul de fezabilitate, întocmit de ISPE Proiectare și Consultanță S.A. și subcontractantii Greenviro S.R.L., Mecatron S.R.L., Prospect Technical Solutions S.R.L., Melnytopo S.R.L., conform Anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2. Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredinţează Direcţia Tehnică, Serviciul Strategie şi dezvoltare locală, management proiecte și Direcția Economică.

Președinte de şedinţă,

Ec. Dan Ștefan Tarcea

Contrasemnează:

Secretarul general al municipiului,

Jr. Aurora Roşca

Nr. 906 din 22 decembrie 2023

(Hotărârea a fost adoptată cu 25 voturi)