CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI

CLUJ-NAPOCA

HOTĂRÂRE

privind corectarea erorii de înscriere a datelor de carte funciară și însuşirea

Documentaţiei tehnice de actualizare a acestora, pentru terenul-curte situat în municipiul

Cluj-Napoca, P-ța Unirii nr. 31-33

Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca întrunit în şedinţă extraordinară,

Examinând proiectul de hotărâre privind corectarea erorii de înscriere a datelor de carte funciară și însuşirea Documentaţiei tehnice de actualizare a acestora, pentru terenul-curte situat în municipiul Cluj-Napoca, P-ța Unirii nr. 31-33 – proiect din iniţiativa primarului;

Reținând Referatul de aprobare nr. 933128/1/20.12.2022 al primarului municipiului Cluj-Napoca, în calitate de inițiator;

Analizând Raportul de specialitate nr. 933153/45/30/20.12.2022 al Direcţiei Patrimoniul municipiului şi evidenţa proprietăţii și al Direcției Juridice, prin care se propune corectarea erorii de înscriere a datelor de carte funciară și însuşirea Documentaţiei tehnice de actualizare a acestora, pentru terenul-curte situat în municipiul Cluj-Napoca, P-ța Unirii nr. 31-33;

Văzând avizul comisiei de specialitate;

Ținând cont de prevederile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare, actualizată, ale art. 23 lit. b), 95 alin. (1) și 107 alin. (2) din Ordinul nr. 700/2014 al Directorului General al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 87 alin. (5), 129 alin. 2 lit. c) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 5 alin. (1) din Anexa la Hotărârea Guvernului nr. 392/2020 privind aprobarea Normelor tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public şi privat al comunelor, al oraşelor, al municipiilor şi al judeţelor;

Potrivit dispoziţiunilor art. 129, 133 alin. (2) lit. a), 139 și 196 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

HOTĂRĂŞTE:

Art. 1. Se aprobă corectarea erorii de înscriere a datelor de carte funciară referitoare la suprafață, pentru imobilul situat în municipiul Cluj-Napoca, P-ța Unirii nr. 31-33, teren-curte cu suprafața înscrisă în CF de 732 mp., cu nr. topo. 6,7/1, înscris în CF nr. 315454 Cluj-Napoca, în proprietatea Municipiului Cluj-Napoca, domeniu privat, în sensul înscrierii în cartea funciară a suprafeței de 514 mp.

Art. 2. Se aprobă actualizarea datelor de carte funciară pentru imobiliul identificat la art. 1, conform măsurătorilor cadastrale, în sensul înscrierii în cartea funciară a suprafeței măsurate de 577 mp.

Art. 3. Se însuşeşte Documentaţia tehnică de actualizare a datelor de carte funciară pentru imobilul situat în municipiul Cluj-Napoca, P-ța Unirii nr. 31-33, întocmită de S.C. EUROLT S.R.L., aut. seria RO-B-J nr. 1113/2017, ce se constituie în Anexă și face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 4. Comisia specială de inventariere a domeniului public și privat al municipiului Cluj-Napoca, reglementată potrivit prevederilor art. 289 alin. (2) și (3) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare și ale art. 5 din Anexa la Hotărârea Guvernului nr. 392/2020 privind aprobarea Normelor tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public şi privat al comunelor, al oraşelor, al municipiilor şi al judeţelor, constituită prin Dispoziția primarului nr. 1584/13.04.2021, va asigura actualizarea inventarului bunurilor care aparțin domeniului privat al Municipiului Cluj-Napoca, cu privire la bunul imobil ce face obiectul prezentei hotărâri.

Art. 5. Cu îndeplinirea prevederilor hotărârii se încredinţează Direcţia Patrimoniul municipiului şi evidenţa proprietăţii.

Preşedinte de şedinţă,

Ec. Dan Ștefan Tarcea

Contrasemnează:

Secretarul general al municipiului,

Jr. Aurora Roşca

Nr. 930 din 27 decembrie 2022

(Hotărârea a fost adoptată cu 24 voturi)