Dijon (Franța), capitala regiunii Bourgogne și a departamentului Cote d’Or, este un important centru al unor prestigioase expoziții, târguri, congrese economice și științifice, festivaluri artistice internaționale.
Primul protocol de infrățire încheiat de municipiul Cluj-Napoca a fost cu municipiul Dijon, în data de 17 noiembrie 1965.

Principalul obiectiv ale relației de înfrățire dintre cele două municipalități este realizarea de contacte între instituțiile culturale și de învățământ din cele două localități, dar și dezvoltarea de relații între agenții economici din cele două orașe.
Printre acțiunile comune se numără:

  • Participarea municipiului Cluj-Napoca cu un stand la Expoziția Florissimo, una dintre cele mai mari expoziții florale din Europa, organizată o dată la cinci ani în Dijon. În martie 2010, Cluj-Napoca a fost invitatul de onoare în cadrul acestei expoziții florale, standul clujean, cu tema „Primăvara tradițională la Cluj”, a fost un real succes, câștigând premiul I al expoziției.
  • Participare la seminariile organizate la Dijon în anul 2011 și 2013 în cadrul proiectului european „Jeunesse Europe Dijon”.
  • Vizita delegației din orașul nostru la Dijon în luna decembrie 2014 la ințiativa și cu sprijinul Ambasadei Franței pentru a prezenta programul „Cluj Capitală Europeană a Tineretului 2015” și a discuta perspectivele de colaborare și posibilele proiecte comune dintre cele doua orașe înfrățite.
  • Participare la evenimentul „Primăvara Europeană” în cadrul satului european organizat la Dijon prin realizarea unei videoconferințe în perioada 4-20 mai 2015 cu participarea simultană a reprezentanților orașului Dijon și Cluj-Napoca, voluntari, reprezentanți ai Federației Share Cluj Capitală Europeană a Tineretului 2015, asociații, tineri și studenți din cele doua orașe.
  • Organizarea anuală a întâlnirilor Europene / Les Rencontres Européennes de Cluj – Transylvanie, în parteneriat cu Ambasada Franței în România și Institutul Francez Cluj-Napoca (vizita unui consilier local din orașul Dijon în perioada 9-11 mai 2013, vizita unui grup de tineri în perioada 30 septembrie-2 octombrie 2015 care au participat și la evenimentele organizate în cadrul programului „Cluj-Napoca, Capitala Europeană a Tineretului 2015”).
  • Vizita unei delegații din partea Primăriei municipiului Cluj-Napoca la invitația domnului François Rebsamen, primarul orașului Dijon pentru a participa la „întâlnirile Climat” organizate în cadrul relațiilor de partenariat cu orașele înfrățite în perioada 23-24 noiembrie 2015, întîâlniri premergătoare celei de-a XXI conferințe internaționale din decembrie 2015 de la Paris.
  • Partener în proiectul de mobilitate a tinerilor „Voluntariat Tineret și Reciprocitate”, susținut de Ministerul Afacerilor Externe și al Dezvoltării Internaționale din Franța, derulat în perioada 2016-2017, 2018-2019 respectiv 2019-2020, în colaborare cu orașele Dijon-Franța, Regio Emilia-Italia, Guimarães-Portugalia, Chefchaouen-Maroc. Misiunile propuse pentru tinerii participanți la proiect se concretizează la Cluj-Napoca prin implicare în proiecte derulate de către Primăria municipiului Cluj-Napoca, Institutul Francez precum și alte organizații și parteneri locali.
  • Participarea la seminarul „Acteurs du Projet Volontariat Jeunesse et Réciprocité” în cadrul celei de-a II-a ediții a proiectului „Voluntariat Tineret și Reciprocitate”, la invitația Primăriei din Dijon, în perioada 5-10 mai 2019
  • Vizita unei delegații din partea Primăriei municipiului Cluj-Napoca la invitația domnului François Rebsamen, primarul orașului Dijon pentru a participa la inaugurarea renovării muzeului des Beaux Arts, în perioada 16-19 mai 2019
  • Vizita unei delegații din orașul înfrățit Dijon, Franța, condusă de domnul François Rebsamen, primar al orașului și fost ministru, la invitația domnului primar Emil Boc, în perioada 28 septembrie-1 octombrie 2019