în perioada 01 ianuarie -30 aprilie 2014, poliţiştii locali din cadrul Serviciului Ordine şi Siguranţă Publică şi a Serviciului Control Trafic Rutier au aplicat un număr de 165 sancţiuni contravenţionale pentru staţionare/ oprire/ parcare neregulamentară în zona celor 24 de unităţi de învăţământ repartizate, respectiv 128 sancţiuni, în conformitate cu prevederile HCL nr. 61/2014 şi 37 sancţiuni, în conformitate cu prevederile OUG nr. 195/2002 rep. şi au ridicat 7 autovehicule.
De asemenea, au fost organizate 30 acţiuni privind respectarea normelor privind ordinea şi siguranţa publică şi 8 acţiuni de prevenire a absenteismului şcolar