Acţiunea de control a poliţiştilor locali de joi, 16.10 ac., desfăşurată în zona centrală şi cartierul Mărăşti a urmărit în principal, măsuri de fluidizare a circulaţiei rutiere şi pietonale, limitarea cerşetoriei, a comerţului ilegal şi afişajului neautorizat, precum şi respectarea disciplinei în construcţii.
Au fost ridicate 10 autovehicule care staţionau ilegal şi aplicate 155 de sancţiuni contravenţionale cu 124 de puncte penalizare, conducătorilor auto care au parcat/ staţionat neregulamentar. De asemenea au fost identificate şi sancţionate 7 persoane pentru afişaj neautorizat şi 3 persoane care apelau la mila publică.
Au fost depistate 3 cazuri în care se executau lucrări de construcţii fără autorizaţie de construire, fapt pentru care s-au întocmit referate de plângere penală, conform legislaţiei în vigoare.