În luna ianuarie 2015, poliţiştii locali din cadrul Serviciului Ordine şi Siguranţa Publică au identificat un număr de 59 persoane care apelau la mila publicului, ocazie cu care s-au întocmit un număr de 48 PVCC-uri in valoare de 4.810 lei şi a fost confiscată suma de 521,13 lei, care a fost predată la caseria primariei, conform HCL nr. 422/1999 modificată cu HCL nr. 108/2010 şi Legea nr. 61/1991 republicată. Au fost 3 sesizări telefonice prin numărul unic 0264/ 955.
 

Persoanele depistate că apelau la mila publicului au fost transportate la Centrul de Găzduire Temporară de pe str. Oaşului nr. 298, unde după identificare, cei din alte localităţi au fost conduşi la gară unde în colaborare cu Poliţia Transporturi Feroviare au fost transportati la localităţile de domiciliu.
 

Din totalul de 59 persoane care apelau la mila publicului, 8 persoane au domiciliu sau carte provizorie de identitate în municipiul Cluj Napoca şi 51 persoane sunt din alte localităţi.

Facem un apel pe această cale cetăţenilor municipiului să ne sprijine în desfăşurarea acestor acţiuni, iar în cazul în care observă persoane care apelează la mila publicului să ne contacteze la numerele de telefon 0264/955 sau 0264/598784 -Dispeceratul Poliţiei Locale pentru a putea interveni în timp real pentru luarea măsurilor ce se impun.