În data de 08.06.2015 poliţiştii locali din cadrul Serviciului Inspecţie Comercială, în colaborare cu reprezentanţi ai Poliţiei Transporturi au desfăşurat o acţiune de verificare a respectării prevederilor legale privind activitatea de taximetrie care se desfăşoară în incinta aeroportului internaţional şi în vecinătatea acestuia.

Aspecte principale urmărite:

  • deţinerea tuturor autorizaţiilor prevăzute de lege;
  • executarea activităţii de transport în regim de taxi cu aparatul de taxat şi lampa taxi în funcţiune;
  • respectarea standurilor aprobate;
  • integritatea sigiliilor aparatelor de taxat;
  • afişarea în interior, la loc vizibil, a listei cuprinzând titularul legal al autorizaţiei taxi, tarifele aplicate, precum şi a unui ecuson cuprinzând numele şi fotografia conducătorului auto;
  • existenţa pe portierele din faţă ale taxiului a înscrisurilor privind valorile tarifelor de distanţă practicate pe timp de zi şi pe timp de noapte.

Nereguli constatate:

  • nedeţinerea în momentul desfăşurării activităţii a tuturor autorizaţiilor prevăzute de lege;
  • lipsa asigurării obligatorii de răspundere civilă auto;
  • refuzarea clientului în efectuarea unei curse în interiorul localităţii
  • lipsa ecusonului.

Totodată, au fost constatate contravenţii privind staţionarea neregulamentară pe domeniul public, respectiv în staţiile de transport în comun călători.

Sancţiuni:
Pentru neregulile constatate au fost încheiate 10 procese-verbale de constatare a contravenţiilor în conformitate cu prevederile Legii nr. 38/2003 şi ale H.C.L. nr. 109/2010 .