Pe lângă activitatea de prevenire, identificare și sancționare a faptelor contravenționale depistate pe raza municipiului Cluj Napoca, polițiștii locali intervin prin măsuri specifice ori de câte ori apar situații care indică săvârșirea unor acte infracționale.
Astfel, în data de 16.02.2016, în jurul orelor 21,50, polițiștii locali N.V și P.E, în timp ce executatu serviciul de ordine publică și patrulare pe str. Trotușului, au auzit o persoană strigând "ajutor hoțul" și au observat un tânăr care fugea, având în mână o geantă/borsetă de culoare neagră.
Cetățeanul suspect a fost urmărit de cei doi polițiști locali, care au reușit să-l imobilizeze pe str. Fabricii de Zahăr nr. 4, după ce acesta abandonase geanta (recuperată de polițiști) cu aproximativ 30 m înaintea prinderii. După încătușare cetățeanul a fost condus la Secția II Poliție locală și identificat.
Cetățeanul A. D.L. a recunoscut fapta săvârșită, fiind predat Secției 2 Poliția municipiului pentru continuarea cercetărilor.
Posesorul de drept, domnul P.I. și-a recuperat borseta intactă, cu actele și banii din interiorul acesteia.