În data de 04 decembrie 2016, în jurul orelor 14.20, o patrulă formată din doi polițiști locali din cadrul Serviciului de Ordine și Siguranță publică efectuându-și serviciul de patrulare în pța Gării, au auzit un cetățean care la oprirea trenului în stația de la peronul 2-3, striga „prindeți hoțul”, fapt pentru care polițiștii locali s-au sesizat și au observat o persoană de sex masculin care fugea spre pasajul Gării.
Polițiștii locali au procedat la urmărirea persoanei suspecte, fugind după el prin pasajul Gării în direcția stației de tramvai și reușind să îl imobilizeze în curtea imobilului de pe str. IL Caragiale nr. 12.
Persoana în cauză a fost legitimată, ocazie cu care au constatat că se numește F.G.I., în vârstă de 23 ani, cu domiciliul în localitatea Aghireș Fabrici, județ Cluj.
La controlul corporal efectuat asupra numitului F.G.I., a fost găsit un telefon mobil de culoare neagră care în urma verificărilor s-a constatat că aparținea cetățeanului care a strigat „prindeți hoțul” și i-a fost sustras din trenul care circula pe ruta Budapesta-Brașov.
Telefonul a fost returnat proprietarului, iar numitul F.G.I. a fost reținut de polițiștii locali și a fost predat organelor de poliție TF pentru continuarea cercetărilor și dispunerea măsurilor legale ce se impun.