În perioada 16-22.02.2018, poliţiştii locali din cadrul Serviciului Ordine și Siguranță Publică au desfășurat o acțiune tematică, pe linie de ordine publica, pentru cresterea gradului de siguranta a cetateanului,privind depistarea persoanelor fără adăpost și a persoanelor care apelează la mila publicului, pa raza municipiului.
În urma acțiunii au fost dispuse următoarele măsuri:
Au fost identificate un număr de 48 persoane fără adăpost, din care 14 cu domiciliul în municipiul Cluj-Napoca, iar 34 cu domiciliul în alte județe (Neamț, Mureș, Iași, Bistrița Năsăud). Persoanele în cauză au fost legitimate și s-au dispus măsurile legale, unele au fost predate la cele două centre administrate de Direcția de Asistență Socială și Medicală (Centrul de Găzduire Temporară și Centrul Social de Urgență), iar altele au fost conduse la gară și îndrumate spre domiciliu în colaborare cu Poliția TF, după caz.
De asemenea, au fost depistate un număr de 36 persoane care apelau la mila publicului, 16 persoane cu domiciliul în Cluj-Napoca și 20 persoane cu domiciliul în alte localități din județele Mureș, Sălaj, Alba Iulia. Persoanele în cauză au fost legitimate și s-au dispus măsurile legale, fiind întocmite un număr de 45 procese verbale de constatare a contravenției, în conformitate cu prevederile Legii nr. 61/1991 rep.