Primăria Cluj-Napoca va demara în acest sfârșit de săptămână lucrările de ”Reabilitare parc I.L. Caragiale, strada Octavian Petrovici, parțial strada Barițiu prin descoperirea Canalului Morii”. Odată cu începerea acestor lucrări, începând de vineri, 13 octombrie 2023, vor fi desființate și locurile de parcare de pe străzile Gheorghe Barițiu (16 parcări) și Octavian Petrovici (în fața Palatului Telefoanelor – 23 parcări).
Detalii despre proiect:
Proiectarea și execuția sunt realizate de asocierea dintre S.C. NORDCONFOREST S.A și S.C. Costin și Vlad Birou de Proiectare S.R.L., iar durata de execuție a lucrărilor este de 14 luni.
Suprafața totală amenajată prin proiect este 11.676 mp. fiind alcătuită din următoarele suprafețe:
– Parcul I.L. Caragiale – suprafață amenajată 4.864 mp.
– Strada O. Petrovici – suprafață amenajată 4.597 mp.
– Strada G. Barițiu – suprafață amenajată 2.215 mp.
Amenajarea acestor spații se va realiza în corelare cu proiectele realizate anterior pentru strada Regele Ferdinand și străzile adiacente.
Se va reamenaja integral suprafața Parcului I.L. Caragiale, cu identificarea și păstrarea vegetației valoroase și sănătoase existente, pentru a crea o atractivitate mai mare în rândul publicului decât există în prezent. Totodată, prin acest proiect se va realiza descoperirea canalului Morii, al cărui traseu sistematizat a fost acoperit la sfârșitul anilor 80 cu o dală de beton. Prin descoperirea acestui al doilea curs de apă ca importanță în oraș, acesta devine parte integrantă a parcului. În consecință, se vor realiza amenajări și sistematizări pe verticală pentru a facilita accesul pietonal la luciul de apă, însoțite de amenajări peisagere specifice cursurilor de apă.