Primăria municipiului Cluj-Napoca organizează examen de promovare în grade/trepte profesionale a personalului contractual din cadrul instituţiei, astfel:
În data de 24 iunie 2022, orele 10,00 (proba scrisă) pentru personalul contractual de execuție din cadrul:
Direcției de Evidență a persoanelor
Direcției Economice
Direcției Generale Comunicare, dezvoltare locală și management proiecte
Direcției Tehnice
a) probă scrisă sau probă practică*, după caz;
*Proba practică se susţine în cazul funcţiilor contractuale la care este necesară verificarea abilităţilor practice.
Se pot prezenta la probă scrisă sau la proba practică, după caz, numai candidaţii ale căror dosare de examen au fost declarate admise.
Fiecare dintre cele două probe, respectiv proba scrisă sau proba practică, după caz, vor fi notate cu un punctaj maxim de până la 100 de puncte. Punctajul minim de promovare este de 50 de puncte.
Pentru înscrierea la examen, candidaţii trebuie să fi obţinut calificativul „foarte bine” la evaluarea performanţelor profesionale individuale, cel puţin de 2 ori în ultimii 3 ani, în care aceştia s-au aflat în activitate.
Să aibă cel puţin 3 ani vechime în gradul/treapta din care promovează.
Promovarea personalului contractual în grade sau trepte profesionale se face, de regulă, pe un post vacant, iar, în situaţia în care nu există un asemenea post, se face prin transformarea postului din statul de funcţii în care acesta este încadrat într-unul de nivel imediat superior.
Formularul de înscriere completat va fi depus la registratura instituţiei, Str. Moților nr. 3 – Centrul de informare pentru cetățeni în perioada 03-17.06.2022, inclusiv. (Formularul de înscriere se descarcă de pe pagina de internet a instituției www.primariaclujnapoca.ro – Secțiunea – ADMINISTRAȚIE- Informații publice-Concursuri pentru ocupare posturi – Funcții contractuale, Promovare).
NOTĂ: Adeverinţa eliberată de către Serviciul resurse umane va fi anexată ulterior Formularului de înscriere și va cuprinde următoarele elemente: atestarea vechimii în gradul/treptei profesionale din care se promovează, calificativele obținute de către salariat din ultimii 3 ani în care s-a aflat în activitate respectiv se va atașa Referatul de evaluare a salariatului în scopul participării la examenul de promovare în grad/treaptă profesională.